Cererea pentru apartamente rămâne ridicată, în ciuda scumpirilor. Prețurile apartamentelor din România au înregistrat o creștere semnificativă, de 14% în luna octombrie față de aceeași perioadă a anului trecut, însă interesul cumpărătorilor continuă să fie puternic. Potrivit platformei Storia, luna octombrie a marcat un record istoric al contactelor dintre vânzători și cumpărători, cu o creștere de 53% față de anul trecut, indicând o piață dinamică și în continuă expansiune.
În București, prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi și vechi a ajuns la 1.910 euro, cu o creștere de 16% față de octombrie 2023. Apartamentele vechi sunt mai scumpe cu 17% față de anul trecut, la un preț mediu de 1.987 euro/metru pătrat, iar cele noi au atins 1.803 euro/metru pătrat, marcând o majorare de 11%.
La Brașov, cererea pentru locuințe a condus la o creștere a prețurilor, atingând în medie 2.074 euro/metru pătrat pentru apartamentele noi și vechi. Prețurile pentru apartamentele vechi au urcat cu 21%, la 2.044 euro/metru pătrat, iar apartamentele noi se vând la 2.068 euro/metru pătrat, cu 7% mai mult față de aceeași lună a anului trecut. În Brașov, o garsonieră de 40 mp costă în medie 82.069 de euro, un apartament cu două camere de 55 mp ajunge la 112.845 euro, iar unul cu trei camere de 75 mp la 153.879 euro.
Articolul Cererea pentru apartamente rămâne ridicată, în ciuda scumpirilor apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult