De pe 15 decembrie intră în vigoare noul mers al trenurilor. 1.100 de trenuri vor circula zilnic, în medie, până la 13 decembrie 2025. Patru dintre acestea, ce vor asigura legătura Capitalei cu Braşovul, o să fie formate din material rulant nou, informează CFR Călători.
„Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri operate de CFR Călători”, se arată într-un comunicat al companiei.
Biletele pentru mersul de tren 2024/2025 se pot cumpăra de luni. În noul plan de Mers al Trenurilor vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători.
CFR Călători a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov
CFR Călători a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov. Acestea sunt formate din rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream, alocată pentru exploatare operatorului național de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou sunt:
IR 16001 Bucureşti Nord (06.31) Brașov (08.59) 2h 28m
IR 16002 Brașov (10.25) Bucureşti Nord (12.58) 2h 33m
IR 16003 Bucureşti Nord (13.22) Brașov (16.00) 2h 38m
IR 16004 Brașov (16.27) Bucureşti Nord (19.00) 2h 33m.
Trenuri pe rute modificate
De asemenea, în condițiile începerii lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”, pe relația București Nord – Craiova, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel:
-pentru a răspunde mai bine cerințelor și pentru menținerea relațiilor internaționale ce leagă principalele orașe din România cu Europa, circulă:
Trenul internațional IR 72 „Traianus”, în relația Craiova – Budapesta Keleti
Trenul internațional IR 73 „Traianus”, în relația Budapesta Keleti – Craiova
-introducerea unui tren nou în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 5.02 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 12.19.
În condițiile demarării lucrărilor de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din stațiile Cluj Napoca, Sighișoara, Câmpia Turzii, Copșa Mică, CFR Călători introduce în circulație trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în stația Brașov.
În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.
Citeşte şi: Târgu Jiu: Doi jandarmi au intervenit în sprijinul unui biciclist căzut pe carosabil
Citeste mai mult