Chirii mai mari în 2025. Cartierul Tractorul, prima alegere a chiriașilor brașoveni. Cei mai mulți chiriași anticipează, în 2025, majorări ale sumelor solicitate de proprietari pentru locuințele lor, iar contextul de piață actual le susține așteptările, spun specialiștii. Aproximativ 65% dintre participanții unui studiu realizat de Imobiliare.ro și de compania de cercetare a pieței Unlock Market Research anticipează creșteri ale chiriilor în următoarea perioadă, proporție în creștere față de cea înregistrată în cadrul unei cercetări similare realizate cu un an în urmă. Mai mult, numărul celor care încă mai cred în apariția unor ieftiniri la nivelul pieței a scăzut. Doar 14% dintre cei intervievați în cadrul studiului la care au participat 800 de respondenți din șapte orașe au menționat că sumele solicitate de proprietari ar putea să fie reduse pe parcursul lunilor viitoare.
“În ultimii doi ani, chiriile nu au ținut pasul cu evoluția prețurilor pe segmentul vânzărilor, unde s-au înregistrat chiar și majorări cu 20% în marile orașe. Acest fapt a dus la o scădere a randamentelor din chirii. Ne aflăm, în momentul de față, într-o zonă de dezechilibru între prețul de vânzare și cel de închiriere, dar ne așteptăm ca acest lucru să se corecteze începând cu 2025. Chiriile vor crește, cel mai probabil, într-un ritm mai accelerat decât au făcut-o anul trecut”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Potrivit Imobiliare.ro, cei mai mulți chiriași brașoveni se văd locuind în cartierul Tractorul, care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani. Acesta depășește ca atractivitate toate celelalte zone ale orașului, chiar dacă proprietarii țin destul de mult la preț. Chiria medie pentru un apartament localizat aici a ajuns la 520 euro/lună, în condițiile în care o proprietate aflată chiar în centrul istoric al orașului poate fi închiriată cu un buget cu doar 30 de euro mai mare.
Cartierul Astra este al doilea cel mai căutat din oraș, iar prețurile pe care trebuie să le achite la final de lună cei care se mută aici sunt semnificativ mai reduse. Pentru închirierea unui apartament o persoană trebuie să aloce lunar un buget de 430 de euro.
Centrul Istoric al Brașovului ocupă locul al treilea în clasament, în timp ce zona Centrul Civic se află pe poziția a patra. În cazul acesteia din urmă, chiria medie solicitată de proprietari este de 490 euro/lună.
Un interes ridicat este și în cazul locuințelor din zona Valea Cetății-Răcădău, unde închirierea unui apartament costă 470 euro/lună.
Articolul Chirii mai mari în 2025. Cartierul Tractorul, prima alegere a chiriașilor brașoveni apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult