Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, și-a preluat azi, oficial, cel de-al șaptelea mandat. Acest mandat ar putea fi, însă, unul foarte scurt. Aflat de 24 de ani în fruntea comunității, Nicolae Moldovan vrea să treacă la un alt nivel și candidează de pe prima poziție la Senatul României, funcție pe care este foarte probabil să o obțină.
Primarul a organizat astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre viitoarele sale proiecte pentru Beclean, fiind întrebat, printre altele, și despre ce îi așteaptă pe beclenari dacă primarul ales va merge în Parlament.
„Sigur că nu ne putem pronunța pentu că noi vom avea o propunere… Suntem aici, am creat niște majorități în Consiliul Local, nu e niciun secret, va avea loc o ședință de constituire, și în momentul acela, Consiliul Local va alege un nou viceprimar. După ce se va alege noul viceprimar, sigur că putem să vă divulgăm propunerea noastră, este domnul Nicula, inspectorul general al învățământului din Bistrița-Năsăud, dar trebuie să trecem de votul consiliului. Dar haideți să lăsăm lucrurile să meargă, să vedem votul oamenilor… Și, în momentul în care cineva se retrage dintr-o poziție ca și primar, în momentul ăla viceprimarul trece, de drept, primar interimar și poate să-și aleagă un nou viceprimar. Lucrurile le vom aduce la cunoștință la momentul când se vor desfășura“, a spus Nicolae Moldovan.
Citește și:
Nicolae Moldovan, jurământ la preluarea noului mandat. Bogdan Ivan: „Îi doresc un mandat cât mai scurt“
The post Cine ar putea fi primarul orașului Beclean dacă Nicolae Moldovan va obține funcția de senator first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult