RATBV a anunțat că cine își face joi, 10 octombrie, abonament lunar metropolitan, poate câștiga invitații la teatru.
«RATBV vă face, din nou, program pentru sfârșitul săptămânii: societatea noastră oferă invitații cadou la două spectacole ale Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”!
Astfel, joi, 10 octombrie, primele două persoane care își vor achiziționa câte un abonament lunar metropolitan, al cărui tarif este de 150 de lei și care oferă călătorii nelimitate pe toate traseele operate de RATBV, vor primi câte un pachet ce conține două invitații la teatru. Cele două pachete a câte două invitații vor fi oferite la casieria din terminalul ”Rulmentul” de pe Strada 13 Decembrie, al cărui program joi este între orele 06.00 și 21.30.
Cele două pachete de invitații sunt la spectacolele:
– vineri, 11 octombrie 2024, ora 19.00 – ”Iluzii”
– sâmbătă, 12 octombrie 2024, ora 19.00 – ”Artă”», a anunțat RATBV.
Articolul Cine își face joi abonament lunar metropolitan RATBV poate câștiga invitații la teatru apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult