CJ Covasna contestă în instanță cererea de suspendare a autorizațiilor de împușcare a urșilor, formulată de o asociație din Brașov.
Consiliul Județean Covasna a anunțat că va interveni în instanță împotriva demersului Asociației pentru Combaterea Abuzurilor, care solicită suspendarea autorizațiilor emise pentru împușcarea urșilor transmite europafm.ro . Președintele CJ Covasna, Tamaș Șandor, susține că această acțiune ar aduce prejudicii grave siguranței locuitorilor și turiștilor din județ, pe fondul creșterii semnificative a populației de urși.
Problema suprapopulării urșilor în Covasna
Conform președintelui CJ, numărul urșilor din județ depășește de patru ori capacitatea habitatului natural. „Aria naturală ar permite 550-600 de exemplare, dar avem 2.263. Această situație afectează nu doar ciobanii sau locuitorii din zonele montane, ci și pe cei din sate și orașe,” a declarat Tamaș Șandor.
Controverse privind legislația de extragere
Decizia Consiliului vine în contextul în care Parlamentul a aprobat recent, în regim de urgență, extragerea a 426 de urși, ca măsură de protecție, după ce o turistă a fost ucisă pe traseul Jepii Mici. Președintele CJ Covasna a subliniat că legislația actuală este un pas înainte în gestionarea problemei urșilor, dar se confruntă cu opoziția unor organizații.
„De la interzicerea extragerii, în 2016, au avut loc peste 300 de atacuri soldate cu răniți și 25 de decese. Legislația este acum mai corectă, dar sunt oameni care vor să blocheze aceste măsuri esențiale pentru siguranța publică,” a mai declarat oficialul.
CJ Covasna insistă că suspendarea autorizațiilor ar pune în pericol vieți omenești și face apel la o abordare echilibrată în gestionarea conflictului om-urs.
Articolul CJ Covasna contestă în instanță cererea de suspendare a autorizațiilor de împușcare a urșilor, formulată de o asociație din Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult