Consiliul Județean Dolj intenționează să construiască un pod nou peste Jiu, pe drumul dintre Craiova și Breasta. La finalul lunii decembrie, CJ Dolj a înaintat către Agenția pentru Protecția Mediului Dolj un memoriu pentru acesta, întrucât proiectul are nevoie de acordul de mediu pentru a fi realizat.
Noul pod va fi construit lângă cel existent
Conform deciziei APM după evaluarea inițială, proiectul intră și sub incidența unor prevederi privind regimul ariilor protejate, fiind susceptibil să genereze un impact semnificativ asupra ariei naturale protejate Coridorul Jiului.
Proiectul „Construire pod nou peste Râul Jiu pe drumul județean DJ606, KM 7+052 (desființare și construire) este proiectat de societatea Nordic Vision din Iași. CJ Dolj a lansat procedura de achiziție publică pentru elaborarea documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate, la finalul lunii noiembrie 2023, însă demersul a fost întârziat pe fondul unei contestații admise parțial de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Licitația a fost atribuită abia în luna mai a anului 2024, după o decizie a Curții de Apel Craiova.Noul pod ar urma să fie amplasat în amonte de podul existent, la circa 16 metri distanță.
Expertiza tehnică a podului actual a relevat mai multe probleme de siguranţă
CJ Dolj menționează că înlocuirea podului vechi cu un pod nou construit ar urma să conducă la creșterea capacității portante și încadrarea corespunzătoare în clasa E de încărcare, convoaie de calcul A30 și V80, conform normativelor în vigoare.
Valoarea investiției nu este deocamdată cunoscută, CJ Dolj menționând în memoriu că aceasta urmează să fie calculată ulterior.Construirea unui pod nou este considerată o necesitate de către Consiliul Județean, care transmite că, în urma efectuării expertizei tehnice, au fost constatate coroziuni generalizate pe suprafețe extinse ale elementelor structurale metalice, degradări accentuate ale pilelor și culeelor care pun în pericol siguranța circulației pe pod.
Pod pentru următorul secol
Soluția unui pod nou, în detrimentul unei reabilitări a podului actual, a fost luată pe baza recomandărilor, în urma expertizei. Dacă ar fi efectuate doar lucrări de consolidare la podul actual, aceasta ar oferi siguranță în exploatare pentru o perioadă limitată, de maxim 15 ani. Astfel, CJ preferă executarea unui pod nou, care va asigura o durată de exploatare de 100 ani. Circulația pe pod se va face pe două benzi fără limitările actuale , iar podul va avea parametri în conformitate cu legislația în vigoare, cu trei deschideri, dintre care deschiderea centrală va fi de minim 100-120 metri, astfel încât să se evite amplasarea unor pile în albia minoră.
Având în vedere că podul care urmează să se construiască va fi amplasat în amonte de podul existent, la o distanță de aproximativ 16 metri între axul podului vechi și cel al podului nou, podul existent va rămâne ca variantă de acces provizorie până la finalizarea celuilalt. După construirea noului pod, cel vechi va fi demolat.
CITEŞTE ŞI:
Gripa începe să se facă simţită în Dolj
Medicina de stat din Craiova intră în era digitală
Craiova valorifică o statuie uitată, cu ajutorul comunității
Universitatea din Craiova reabilitează Căminul 1 prin PNRR
Citeste mai mult