O atenționarea meteorologică de vreme instabilă a fost emisă, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru majoritatea țării, printre județele vizate numărându-se și Oltul.
Atenționarea a intrat în vigoare vineri la ora 11.00 și este valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 06.00.
În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și local în Dobrogea și Banat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), averse torenţiale și izolat grindină. Noaptea aria acestor fenomene va fi în restrângere treptată. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Citeste mai mult