Comuna din Olt care nu avea rețea de canalizare a atras peste 8,8 milioane lei pentru înființarea unui asemenea sistem.
Este vorba de comuna Ștefan cel Mare, pentru care primăria a scos la licitație un contract de lucrări de peste 7,3 milioane de lei pentru implementarea proiectului „Înființare sistem de canalizare menajeră în comuna Ștefan cel Mare, județul Olt”.
Mai exact, este vorba de suma de 7.347.753,00 lei, pentru proiectarea și execuția lucrărilor, la care se adaugă TVA, finanțarea fiind asigurată din fonsuri guvernamentale, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Prin prezentul proiect se urmărește înființarea rețelei de canalizare ape uzate menajere din comună Ștefan cel Mare, județul Olt. Rolul principal al investiției este de a deservi locuitorii comunei Ștefan cel Mare, județul Olt, asigurând dezvoltarea socio-economică a comunității. Canalizarea menajeră în sistem centralizat este o garanție pentru asigurarea condițiilor de sănătate ale populației și pentru protecția mediului înconjurător. Obiectivele proiectate sunt amplasate în intravilanul și extravilanul comunei Ștefan cel Mare, județul Olt, pe domeniul public. Rețelele proiectate sunt prevăzute de-a lungul drumului străzilor, în spațiul dintre acostament și limitele de proprietăți”, se arată în documentația urcată pe platforma electronică de achiziții publice e-licitatie.ro.
Companiile interesate au termen până la data de 4 octombrie 2024, ora 15.00, să depună ofertele.
Citeste mai mult