La zece zile după ce au descoperit trupurile neînsufleţite ale starului şi soţiei sale, autorităţile au comunicat şi cauza morţii. Actorul a murit din cauza afecţiunilor cardiace, la o săptămână după ce soția lui își pierduse viața din cauza unui virus rar, transmis de şoareci. Actorul Gene Hackman a murit din cauza unei boli cardio-vasculare, hipertensive, maladia Alzheimer fiind un factor agravant, spun anchetatorii americani.
Şeriful comitatului Santa Fe, Adan Mendoza, a făcut anunţul vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de pompieri şi oficiali din domeniul sănătăţii, prezentând rezultatele autopsiei.
Gene Hackman, în vârstă de 95 de ani, a fost găsit la intrarea casei. Decesul său este pus pe seama unei boali de inimă, la care a contribuit şi boala Alzheimer.
Soția lui Gene Hackman ar fi murit cu o săptămână înaintea lui
Soţia sa, pianista Betsy Arakawa, în vârstă de 65 de ani, a fost găsită cu un flacon de medicamente deschis şi cu pastile împrăştiate pe raftul din baie. Autorităţile spun că moartea sa a survenit din cauza unui sindrom pulmonar ca urmare a infecţiei cu hantavirus. În camera ei şi în baie, poliţiştii au găsit flacoane cu medicamente, semn că a încercat să se trateze fără a şti cât de grav este bolnavă.
Inspectorii sanitari de stat nu au găsit niciun semn particular de rozătoare în casa lui Hackman, dar au detectat activitate de rozătoare în structurile din afara casei, a declarat reporterilor medicul veterinar Erin Phipps.
Ce este hantavirusul
Această boală a fost descoperită abia în 1993. Apare în special primăvara şi toamnă şi este transmisă de şoareci şi şobolani.
„Este o cauză a morţii rar întâlnită. Se întâmplă de câteva ori pe an, în statul New Mexico. Nu prea este întâlnită în alte regiuni”, spune Victor Weedn, medic legist. „Ai febră, frisoane, poate o durere de cap, dureri musculare. Crezi că ai gripă sau o altă boală virală sau gastro-intestinală. Deci s-ar putea să nu recunoşti că este un hantavirus”, a declarat Michelle Harkins, pulmonolog.
Majoritatea cazurilor de hantavirus în SUA sunt concentrate în statele vestice New Mexico, Arizona, Colorado şi Utah. Virusul este adesea transmis prin aer atunci când oamenii mătură magaziile sau curăţă dulapurile infestate de şoareci. Boala debutează cu simptome asemănătoare gripei şi poate duce la insuficienţă cardiacă şi pulmonară, aproximativ 38% până la 50% din cazuri ducând la deces.
New Mexico a înregistrat între unul şi şapte cazuri pe an în ultimii ani, conform datelor existente.
Gene Hackman nu ar fi fost conștient că soția lui murise
Betsy Arakawa ar fi murit cu aproape o săptămână înaintea vedetei. Anchetatorii nu exclud ca actorul să nu fi fost conștient că partenera lui murise, fiind într-un stadiu avansat al maladiei Alzheimer. Stimulatorul cardiac al acestuia a încetat să mai înregistreze activitate în jurul datei de 18 februarie.
În locuința celor doi soți din New Mexico nu erau montate camere de supraveghere, deci este greu de stabilit ce s-a întâmplat cu Hackman după moartea soției. Autopsia a arătat că actorul nu mâncase nimic recent, dar nu prezenta semne de deshidratare.
„E vorba de un caz nefericit în care cel care a murit primul era îngrijitorul celuilalt, care era dependent de partener și care nu a putut să comunice, să ceară ajutorul altor persoane și nici nu s-a putut îngriji singur”, a mai spus legistul.
Citește și: BEC analizează azi dosarul de candidat al lui Călin Georgescu. Au fost depuse 1.300 de contestații
Citeste mai mult