Pentru că primarul Slatinei, liberalul Mario De Mezzo, nu și-a onorat încă promisiunea făcută oamenilor în campania electorală privind acordarea gratuită, fiecărei familii, a cinci metri cubi de apă în fiecare lună, deși el a fost provocat de șeful CJ Olt să depună proiectul de hotărâre în prima ședință a noului consiliu local, reprezentanții PSD Slatina au depus, ei, miercuri, un proiect de hotărâre în acest sens.
Președintele PSD Slatina, Marius Iancu, însoțit de consilierii locali ai Partidului Social Democrat, au depus, azi, la secetariatul general al primăriei municipiului-reședință de județ, proiectul de hotărâre privind acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă pentru fiecare gospodărie din oraș.
„În urmă cu mai mult de șapte zile, primarul Mario De Mezzo a primit o provocare din partea domnului președinte al Consiliului Județean și al PSD Olt, domnul Marius Oprescu. Provocarea era să își respecte promisiunea de campanie și să depună proiectul cu cei cinci metri cubi de apă acordați gratuit cetățenilor orașului Slatina. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Noi vrem ca promisiunile din campania electorală să fie onorate. Pentru Partidul Social Democrat contează ca cetățenii să nu fie mințiți și manipulați. Contează să fim politicieni onești și să onorăm votul și dorința cetățenilor. De aceea, astăzi, consilierii Partidului Social Democrat au depus acest proiect la secretarul general al Primăriei Slatina, proiect care prevede acordarea celor cinci metri cubi de apă pentru fiecare gospodărie din orașul Slatina.
Eu sunt convins că primarul De Mezzo, în campanie a avut niște fundamentări, niște evaluări corecte și nu a umblat pe la ușile oamenilor doar ca să facă o bază de date la momentul acela, cu care ulterior să-i bombardeze pe cetățeni cu mesaje politice.
Noi, așa cum i-am spus și domnului primar la intrarea în primărie, îl ajutăm să implementeze acest proiect. Consilierii Partidului Social Democrat votează și susțin acest proiect. Acum, că domnul primar s-a hotărât să nu mai facă politică, ci doar administrație, așa cum dumnealui a declarat, sperăm să aibă tot timpul și să găsească soluțiile legale pentru a implementa acest proiect.
Așa cum am spus de fiecare dată, echipa Partidului Social Democrat susține orice proiect de dezvoltare pentru orașul Slatina, orice proiect benefic pentru cetățeni. Noi suntem echipa care contează pentru cetățenii orașului Slatina și vom fi întotdeauna alături de ei”, a declarat, la ieșirea din primărie, Marius Iancu.
Potrivit liderul consilierilor social-democrați, Cristian Cismaru, proiectul de hotărâre trebuie să parcurgă etapele procedurale legale, astfel încât el să fie supus aprobării în prima ședință a legislativului local.
„Am depus astăzi împreună cu colegii mei din PSD acest proiect care contează pentru slătineni. Am văzut că nu este nici o inițiativă din tabăra cealaltă, ci doar vorbe în vânt, așa că am luat această inițiativă și am depus acest proiect de hotărâre. L-am înaintat către domnul secretar al municipiului Slatina spre a parcurge toate etapele legale, astfel încât să fie introdus în prima ședință de consiliu local și supus aprobării atât de către noi, cât și de consilierii PNL. Este un proiect important, un proiect care stă pe buzele slătitenilor de foarte mult timp și un proiect pentru care nu s-a făcut absolut nicio inițiativă. Acesta este motivul pentru care noi am luat această inițiativă, pentru că noi ne-am asumat ca, în acești patru ani de zile, să punem umărul la inițierea și continuarea și realizarea de proiecte ce contează cu adevărat pentru slătineni. Noi suntem echipa care contează și noi trebuie să inițiem toate aceste proiecte în consiliul local spre a fi puse în executare de către Primăria Municipiului Slatina”, a declarat Cristian Cismaru.
După ce și-a anunțat candidatura pentru alegerile locale privind funcția de primar al Slatinei, liberalul Mario De Mezzo a promis oamenilor că, dacă va fi ales în fruntea orașului, va acorda, gratuit, fiecărei familii din municipiu, cinci metri cubi de apă. În acest sens, a anunțat și organizarea unui referendum în numele căruia liberalii au cerut strâns semnături din partea slătinenilor. O dată cu semnăturile, oamenilor li s-a cerut date personale și numerele de telefon, bază de date folosită, ulterior, de Mario De Mezzo pentru a transmite slătinenilor mesaje politice.
După ce a fost ales primar, Mario De Mezzo nu a mai adus vorba de promisiunea făcută în campania electorală decât foarte rar și l-a întrebările jurnaliștilor. Între timp, el aspus că se caută soluții, inclusiv înlocuirea acordării gratuite a celor cinci metri cubi de apă cu alte măsuri care să se reflecte în prețul plătit de oameni la apă. Nu a făcut, însă, nimic concret.
În urmă cu o aproximativ o săptămână, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, șeful PSD Olt, l-a provocat pe actualul primar al Slatinei să depună în prima ședință a noului consiliu local un proiect de hotărâre prin care să-și onoreze promisiunea făcută slătinenilor. Pentru că edilul nu a luat inițiativa, au făcut-o, azi, consilierii locali ai Partidului Social Democrat.
Citeste mai mult