Primăria Bistrița implementează o soluție modernă pentru parcarea în siguranță a bicicletelor. Este vorba de 3 containere cu câte 25 de rastele mobile pentru 25 de biciclete, amplasate în 3 locații din municipiu, a anunțat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
Containerele sunt deja amplasate pe Bulevardul General Grigore Bălan (la intersecția cu strada Ștefan cel Mare) și pe strada Crinilor (între blocurile 1 și 2), urmând a fi realizate branșamentele electrice și conexiunea la Internet.
Pe strada Octavian Goga, încă se lucrează la devierea unei rețele electrice, urmând apoi să se realizeze fundația și structura metalică.
Cum funcționează
Cele 3 containere au uși securizate cu yală electromagnetică și cititor de card, plus senzor pentru avertizare prin SMS a personalului tehnic pentru cazul în care ușa rămâne deschisă un timp mai mare de 10 minute. Containerele vor fi iluminate cu corpuri LED, vor avea Internet prin fibră optică și vor fi dotate cu câte două camere de supraveghere video, întregul sistem putând fi monitorizat de la distanță. Urmează operaționalizarea celor 3 containere, accesul deținătorilor de biciclete fiind similar celui la parcările auto de domiciliu, cu plata unui abonament.
Valoarea totală a investiției este de 500.000 lei, fiind realizată prin Direcția de Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei municipiului.The post Containere Smart Box pentru depozitarea securizată a bicicletelor! Unde le găsești, în Bistrița first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult