Candidatul coaliției PSD-PNL-UDRM și-a depus astăzi, la sediul BEC, candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai. El a depus peste 1,7 milioane de semnături.
În fața sediului BEC, Crin Antonescu le-a mulțumit liderilor partidelor care îl susțin în cursa electorală.
Le-a mulțumit și celor peste 1,7 milioane de oameni care au semnat pentru candidatura lui.
„Știți că au existat chiar și în ultima perioadă eforturile multora pentru ca această candidatură să fie împiedicată. Cu toți acești oameni alături de mine, am mers înainte”, a spus Crin Antonescu.
El a declarat că vrea să fie președintele fiecărui român: „Vreau să fiu președintele tuturor”.
„Împreună vom avea grijă ca cei puternici să poată lucra pentru această țară și cei slabi să fie apărați și ajutați. Împreună vom aduna energiile acestei țări, împreună vom apăra tot ce trebuie apărat și vom schimba ceea ce trebuie schimbat. Voi uni această națiune, voi întări această națiune, voi fi pentru fiecare român un om care îi va vorbi și un om care îl va asculta”, a spus Antonescu.
El susține că România are în acest moment nevoie de un lider.
„România este din nou la răscruce și stă în puterea noastră să apăram ce am obținut în 30 de ani. (…) România nu are nevoie doar de un șef de stat, ci națiunea româna are nevoie de un lider”, a mai declarat Antonescu.
Crin Antonescu a fost întâmpinat la sediul BEC de proprii susținători, dar și de cei ai lui Călin Georgescu.
foto: Cuget Liber
Citeste mai mult