Românii sunt campioni la risipă alimentară, iar sărbătorile sunt cele mai elocvente în acest sens. Conaționalii care au gătit mai mult decât s-a mâncat la masa de Paște caută acum soluții pentru a nu fi nevoiți să arunce mâncarea.
Doi bucătari au vorbit pentru Știrile Pro TV despre modul în care putem să salvăm mâncarea rămasă de la Paște.
„Începând cu friptura rece de miel, pe aceasta o putem înfășura într-o lipie caldă, o stropim cu sos de iaurt și usturoi și includem în această lipie o salată bine asezonată. Obținem astfel un fel de shaorma de casă, ouăle colorate le putem umple cu cele mai diverse paste, sunt tot felul de ouă umplute, dar le putem folosi și la salate sau le putem include la un gratan de cartofi. În ceea ce privește cozonacul rămas de la Paști o să vă propun o rețetă mai jucăușă, un cozomisu, un tiramisu cu felii de cozonac”, a declarat Laura Laurențiu.
Un bucătar a amintit de soluția vidării.
„Au apărut aparatele astea de vidat, care sunt alea casnice, găsite în supermarket, de mare ajutor. De ce? Pentru că dacă facem o friptură, o garnitură, dacă pregătim ceva înainte sunt lucruri care pot fi vidate și astfel de prelungim durata de viață în frigider cu aproximativ 7 zile”, a spus Iosif Ștefănescu.
Sorin Mierlea (Infocons): Suntem campioni la risipă alimentară
Președintele Infocons a vorbit, duminică, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, despre nivelul alarmant al risipei alimentare din țara noastră.
„Când discutăm despre sărbători, cumpărăm foarte mult și nu ne uităm întotdeauna la termenul de valabilitate. Mulți dintre români în continuare se duc către zona aceasta a ofertelor de 3 la preț de 2, care de multe ori au un termen de valabilitate foarte scăzut, sau, cum este Paștele, cumpărăm foarte mult și nu avem unde să depozităm în condiții corespunzătoare produsul respectiv, și ne trezim că acele produse s-au stricat, nu mai pot fi consumate și le aruncăm”, a spus Sorin Mierlea.
Sursa: b1tv.ro
Citeste mai mult