Shakespeare School Essay Competition – cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză – revine în 2025 cu o nouă ediție!
Asociația Shakespeare School pentru Educație dă startul unei noi întreceri menite să vă pună la încercare creativitatea și originalitatea! Este vorba despre cel mai mare Concurs Naţional de Eseuri în Limba Engleză, cu participare gratuită, dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu din toată ţara.
Concursul, aflat la cea de-a 17-a ediție, se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor pasionați de limba engleză. În anul 2024 am atins un record al înscrierilor: peste 8.000 de eseuri din toate județele țării.
TEMA EDIȚIEI A 17-A
Anul acesta, lansăm o nouă provocare creativității! Tema este „Be the light in someone’s life”. Le propunem astfel copiilor și adolescenților să compună un eseu în limba engleză de 200 cuvinte (pentru categoria 11-14 ani) sau 250 de cuvinte (pentru categoria 15-19 ani). Pornind de la o fotografie dată, participanții sunt invitați să descrie cum pot aduce lumină și inspirație în viețile celor din jur, prin gesturi de bunătate, sprijin sau curaj, folosind puterea de a călători în timp.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
Dacă ai între 11 şi 19 ani, eşti pasionat de Limba Engleză, o vorbeşti fluent, eşti creativ şi stăpâneşti bine arta argumentării, te invităm să-ţi demonstrezi priceperea în cadrul Shakespeare School Essay Competition 2025!
Participanții își pot înscrie eseurile GRATUIT & ONLINE, pe site-ul competiției: https://www.shakespeare-school.ro/essay-competition/, respectând cerințele pentru una dintre cele două categorii de vârstă, 11-14 ani sau 15-19 ani.
Termenul limită de înscriere în concurs este 31 Martie 2025.
PREMII
Concursul oferă celor 30 de finaliști numeroase premii, constând în:
2 tabere de limba engleză în Marea Britanie (pentru marele câștigător al fiecăreia dintre cele două categorii de vârstă: 11-14 ani și 15-19 ani);
Cursuri de limba engleză online sau la sediul Shakespeare School;
Înscrieri gratuite la Examene Cambridge;
Teste de orientare în carieră;
Cărți, rechizite și multe alte surprize.
În plus, toți cei care intră în concursul național de creație în limba engleză vor primi o Diplomă de Participare, pe care o pot folosi pentru a-și completa portofoliul educațional.
Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune, originale și creative 30 de lucrări.Ierarhia finală a câștigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri online, în limba engleză, cu finaliștii.
DIPLOME ȘI DISTINCȚII PROFESORI
La Essay Competition 2025, pe lângă premiile pentru eseuri, vor fi acordate și:
Trofeul Excelenței, pentru județul cu cei mai mulți reprezentanți în concurs;
Certificate of Excellence, acordat profesorului cu cei mai mulți elevi înscriși;
Certificate of Merit, acordat profesorilor care coordonează minimum 10 participanți la cea de-a 17-a ediție Shakespeare School Essay Competition.
Anunțarea câștigătorilor va avea loc pe data de 18 iunie 2025.
Proiectul își propune să stimuleze gândirea creativă, spiritul inovator, originalitatea și să motiveze tinerii să-și perfecționeze limba engleză.
„Anul trecut, am participat la Essay Competition pentru că am simțit nevoia de a-mi exprima gândurile și de a le împărtăși cu ceilalți. Această competiție mi-a oferit oportunitatea de a-mi descoperi vocea și de a câștiga încredere în abilitățile mele. Am învățat că gândurile mele au valoare și că trebuie să am încredere în mine”, a declarat Bococi Medeea, câștigătoarea premiului I, categoria 11-14 ani, la ediția din 2024 a Concursului.
Mai multe detalii despre temă, regulament și înscriere pe www.shakespeare-school.ro, secțiunea Competiții, sau AICI.
Shakespeare School Essay Competition este un proiect național, cu participare GRATUITĂ, deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsa între 11 și 19 ani (clasele V-VIII și IX-XII). Concursul este organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, în parteneriat cu Shakespeare School și se adresează tuturor elevilor din România, pasionați de limba engleză și cu real talent la scris.
Organizator: Asociația Shakespeare School pentru Educație
Sponsor principal: Shakespeare School
Sponsori: British Council, Cambridge University Press & Assessment, Fischer International, Mirunette Education, Psiholog Mirela Horumbă.
Parteneri media: Alarma Buzoiană, Asociația 4Career, Cățelușul Pic, Chic-Elite.ro, Clopoțel.ro, EventsMax.ro, Financial Market, Gazeta de Sud, GOKid, Jurnalul de Afaceri, KidsNews.ro, Mesagerul de Covasna, Modern Dads, Modern Family, News Buzău, Newsar, Opera Comică pentru Copii, Portal Învățământ, Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio Sud, Radio Trinitas, România Pozitivă, SfatulPărinților.ro, Spot Media, Știri pentru Copii, SuntPărinte.ro, Teatrul Ion Creangă.
Parteneri educaționali: Bucharest English Teachers’ Association – BETA, Cluj English Teachers’ Association, Consiliul Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Moldavian Association of Teachers of English, Romanian Association of Teachers of English, Timișoara English Teachers’ Association, Vreau Să Studiez În America și Inspectorate Școlare Județene.
Despre Asociația Shakespeare School pentru Educație
Fondată în anul 2011, este o organizație non-profit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajutarea copiilor cu oportunități reduse să se dezvolte și sa învețe limba engleză.
Concursul Shakespeare School Essay Competition
Este unul dintre proiectele prin care Asociația Shakespeare School pentru Educație își propune să stimuleze gândirea creativă și să motiveze tinerii din întreaga țară să își perfecționeze cunoștințele de limba engleză. Motto-ul Asociației este „Limba engleză deschide oportunități” pentru că stăpânirea unei limbi de circulație internațională poate face diferența în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educație de calitate și o carieră de succes.
Despre Shakespeare School
Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniul educației, Shakespeare School oferă o gamă largă de cursuri de limba engleză adaptate nevoilor și vârstelor cursanților. Centrul nostru se bazează pe o abordare centrată pe elev, creând un mediu de învățare interactiv și stimulant, care încurajează dezvoltarea abilităților lingvistice și a încrederii în sine.
Citeste mai mult