Prin intermediul Programului Național Anghel Saligny, județul Dâmbovița a reușit să obțină finanțare pentru 137 de proiecte cu o valoare de 1.379.486.794 lei. Este vorba despre investiții în infrastructură rutieră și în rețele de apă și canalizare cu un impact semnificativ asupra vieții locuitorilor.
„Unul dintre cele mai importante seturi de proiecte finanțate este reprezentat de cele 73 de investiții pe infrastructură rutieră. Modernizarea a 422,2 km de drumuri va aduce un plus de confort și siguranță pentru toți cei care folosesc aceste rute. Drumurile reabilitate, pentru care a fost aprobată suma de 701.691.079 lei, vor spori conectivitatea între localitățile județului nostru, iar dezvoltarea infrastructurii rutiere va stimula creșterea economică locală prin facilitarea transportului de mărfuri și creșterea mobilității forței de muncă.
În cadrul aceluiași program, se vor construi sau reabilita 27 de poduri, podețe sau punți pietonale. Valoarea finanțată se ridică aici la 84.728.647 lei. Aceste intervenții sunt esențiale pentru asigurarea unei circulații sigure și eficiente.
De asemenea, investițiile în extinderea și reabilitarea sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate vor îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții dâmbovițenilor. Prin cele 32 de proiecte de acest tip, se vor înființa sau îmbunătăți 380,3 km de rețele de apă uzată și vor fi construite 14 stații noi de epurare. Aceste intervenții, cărora le-au fost alocate 475.443.327 lei, vor contribui la protejarea mediului și la prevenirea poluării apelor, asigurând astfel condiții igienice și sănătoase pentru toți locuitorii județului.
Se finanțează, de asemenea, proiectele care integrează atât alimentarea cu apă, cât și canalizarea și tratarea apelor uzate. Prin cele 7 investiții finanțate în acest sens cu suma de 117.623.741 de lei, se vor amenaja și moderniza 80,7 km de rețele de alimentare cu apă și 54,3 km de rețele de canalizare. Aceste intervenții vor asigura accesul la apă potabilă de calitate și vor contribui la protejarea mediului înconjurător prin tratamentul adecvat al apelor uzate.” a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD Dâmbovița.
Post-ul DÂMBOVIȚA: 137 de proiecte vor fi finanțate prin Programul Anghel Saligny. 73 sunt investiții în infrastructură apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult