Daniel Paraschiv a spart gheața la Real Oviedo. Primul gol în Spania pentru fotbalistul brașovean.
Atacantul brașovean Daniel Paraschiv (25 de ani) a marcat un gol pentru Real Oviedo în victoria, 4-1 cu Mirandes. Atacantul a reluat cu capul pe spate o lovitură liberă executată din partea stângă în minutul 82. Paraschiv a început meciul ca rezervă și a fost introdus pe teren în minutul 69, iar 13 minute mai târziu a marcat golul 4 al lui Oviedo. Celelalte goluri ale gazdelor au fost reuşite de Alemao (41), Haissem Hassan (45+3) şi de Alex Cardero (73). Pentru învinşi a marcat Pablo Tomeo (86). Pentru evoluția din meciul cu Mirandes, Daniel Paraschiv a primit nota 7.4 din partea celor de la SofaScore. Cotat la un milion de euro de site-ul Transfermarkt, Daniel Paraschiv se află în atenția selecționerului Mircea Lucescu. În această vară, Paraschiv a semnat un contract pe trei sezoane cu Real Oviedo.
A început fotbalul la FC Brașov
Daniel Paraschiv a început fotbalul la vârsta de șase ani la FC Braşov, iar primul său antrenor a fost Nicu Văduva. La FC Braşov a mai lucrat cu Lucia Ghioc, Alfred Folberth, Vasile Solomon și Vasile Mureşan. În urmă cu șapte ani, Paraschiv a evoluat un sezon la juniorii Preciziei Săcele sub comanda lui Ciprian Ursu, după care a revenit la FC Braşov şi a jucat timp de două sezoane în Liga Elitelor, avându-i ca antrenori pe Dragoş Luca şi Florin Nistoroschi. În 2017, atacantul a făcut pasul la seniori, la Viitorul Ghimbav, în Liga a 3-a, unde a fost promovat de antrenorul Vasile Solomon. După un tur de campionat excelent la Ghimbav, Paraschiv a fost transferat la AFC Hărman, unde s-a adaptat rapid în angrenajul echipei pregătite la aceea vreme de Ioan Naghi. În vara lui 2018, Paraschiv avea să facă pasul în Liga a 2-a, la Luceafărul Oradea, la pachet cu alţi doi tineri fotbaliști brașoveni talentați, Paul Mitrică şi Vlad Prejmerean. Paraschiv s-a adaptat rapid și în 33 de meciuri a marcat 14 goluri, ceea ce l-a făcut pe patronul din umbră al formației bihorene, Nicolae Sarcină, să-l ia la cealaltă echipă condusă de el, tot în Liga 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu (ex Șirineasa, ex Energeticianul). Din ianuarie 2020, Paraschiv a trecut la Viitorul Pandurii, unde și-a demonstrat rapid calitățile de golgheter și a atras atenția mai multor cluburi din Liga 1 sau Liga 2. A ales să meargă, liber de contract, la CFR Cluj, în vara anului 2021, însă campioana nu l-a păstrat în lot, ci l-a împrumutat la FC Voluntari. La echipa ilfoveană a debutat în Liga 1, iar la începutul lui 2022 a ajuns la FC Hermannstadt unde a confirmat pe deplin așteptările sub comanda lui Marius Măldărășanu.
Articolul Daniel Paraschiv a spart gheața la Real Oviedo. Primul gol în Spania pentru fotbalistul brașovean apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult