De astăzi, cei care cer despăgubiri pentru vătămări vor plăti o taxă de timbru fixă de 100 lei
Cei care vor cere în instanţă despăgubiri civile pentru prejudiciile apărute în urma vătămărilor suferite, fie că sunt fizice sau psihice, vor avea de plătit o taxă fixă de timbru de 100 lei, indiferent de valoarea compensaţiilor solicitate, potrivit unei legi publicate astăzi în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare de sâmbătă.
Legea 32/2021, ce completează OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, introduce următoare prevedere: “acţiunile şi cererile având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrităţii fizice şi/sau psihice se taxează cu 100 lei”.
Această taxă, fixă, va fi plătită de toţi cei care deschid un astfel de proces, începând cu data de 20 martie, indiferent de cât de mari vor fi despăgubirile solicitate.
În prezent, OUG 80/2013 prevede că acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei. Cu alte cuvinte, atât îl costă taxa judiciară de timbru pe cel care introduce cererea cu acest obiect și, considerau inițiatorii proiectului de lege, atât ar trebui să fie taxa și pentru cererile privind prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrităţii fizice şi/sau psihice.
The post De astăzi, cei care cer despăgubiri pentru vătămări vor plăti o taxă de timbru fixă de 100 lei first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro