Din ’90 încoace, aud, ca efect al unei efervescente rezultante metafizice, că dacă NU MERGI LA VOT, e bai cu vaca. Zât! Nu mai poți vorbi nimic, nu mai comentezi că prețurile îs mari și, la ieșirea de la magazin, punga ți-e tot mai mică. Nu mai poți critica pe nimeni. Îți bagi amigdalele mai adânc în gât și gata. Nu ai fost la vot, ești mâncat. Serus democrație, serus critica rațiunii dure. Nu mai ai ce comenta. Și asta pentru că nu ai ales vreun porc, măgar sau bou (scuze pentru comparație, promitem să respectăm drepturile tuturor speciilor terestre). Pentru că ai avut demnitatea să nu votezi o javră (aici, nu ne mai scuzăm, că e directă, să înțeleagă și muții fărinii) pe care să o ”admiri” 4 sau 5 ani, după caz.
Că așa zice înțelepciunea civică. Să votezi, indiferent pe cine. Iar dacă nu votezi, să îți omori câteva ore din viață, să mergi să îți anulezi votul. Că și aia se pune. Adică e o mare diferență, enormă, colosală, între a NU MERGE LA VOT și a întreba, precum băbuța din bancul consacrat, aflată în secția de votare, ”cu câte cratime se scrie fugări-v-aș în zbang?”.
No, io NU MERG LA VOT. Am Netflix și niște meciuri din Premiere League. Îs mai sexy decât buletinele de vot pe care oricum le făceam franjuri și le fircăleam cu o cariocă adusă de acasă (am făcut și altă dată, nu e premieră), așa că o să cedez ispitei și o să mă relaxez cu primele. În plus, îi încurc și pe oamenii muncii din secțiile de votare, că la noapte tot trebuie să sorteze voturile valabil exprimate, nule, anulate.
Mai bine mă uit la Southampton cu Liverpool, dacă tot îi azi, să vedem cu cât pierde lanterna roșie în fața liderului. Și dacă mă și pornesc să mă explodez pe acolo că Iliescu nu e pe listă, o să fac ceva tărăboi și nu va fi chiar în regulă, mai ales că îs pornit pe un vecin ce tot îmi demonstrează că sunetul afectează nervii (ceea ce știm deja), iar cuiele nu intră în lemn pe silent, nici măcar duminică dimineața, în vremea votului.
Să concluzionez, că poate nu aveți treabă și vă paște vreun gând să folosiți mai multe cratime azi, ceea ce ar fi nu doar utopic, ci chiar normal, NU MERG LA VOT. În plus, promit cu mâna pe taste că această reprobabilă faptă anti-civică nu mă va determina să nu mai scriu despre ciocoii pe care îi iubiți și voi la fel de tare ca mine.
De ce păcătuiesc cei care NU MERG LA VOT? Că au destul discernământ, au suficientă demnitate (eu nu spun despre cei care merg că nu au, e o chestiune de opțiune) să NU își mânjească mâinile punând ștampila pe RĂUL MAI MIC (formula salvatoare)? Dacă nu am opțiuni conform propriei conștiințe, mă obligă cineva sau ceva să votez? Nu am pe cine vota, stau acasă. E simplu. Actuala listă nu merită nici măcar să mă duc să anulez votul. Și de ce aș merge? Ca să le dau satisfacție la numărul de cratime? Nu. E prea mult.
Tot mi se recită, și deja treaba asta devine deranjantă mai ceva ca scrisorile cu gemuleț negru, că nu e bine să folosești nu știu ce cuvinte, că să căutăm eufemisme în exprimare, să fentăm realitatea (dar tot acolo suntem, numai că mai fățarnici și mai corecți politic). Deci fără ”Zece negri mititei”, ci zece afro, amerigo, non-discrimino, non-denigro (ups, asta sună ciudat și mă văd cu cine știe ce fundamentaliști în semnificația culorilor, la ușă), non, non, non.
Și dacă tot suntem cu corectitudinea asta față de noi înșine, atunci io pot să zic NU MERG LA VOT? Mai pot spune ceva despre ăia pe care NU i-am votat? Că sunt, părerea mea eufemistică, prieteni cu Buratino, Pinocchio și alte personaje de mare încredere? Se întâmplă tot felul de mărșăluiri pentru o groază de nemulțumiți de viața asta. Pentru ăia ieșim în stradă. Ne dăm viața să poată și ei avea parte de satisfacțiile vieții. Intră băiatul cu ouă de porumbel în vestiarul fetelor și e doar normal, că el așa s-a trezit în dimineața aia. Fără bile. E doar normal, mărșăluim. Altul se caută după uter și nu îl găsește, dar vrea să adopte prunci. Ai altora prunci. Că el nu e în stare să producă. E doar normal, mărșăluim.
No, bine. Io NU MERG LA VOT (aștept marșul – call me on uazap), dar îi voi căuta la biluțe (sigur, eufemistic vorbind, că tot ne cere sistemul) tot timpul. De ce să nu îi caut? Pentru că nu i-am votat?
Păi, tocmai de asta îi voi căuta, pentru că NU MERG LA VOT. Că nu reprezintă. Și de aceea îi pot critica mai ceva decât cei care merg la vot. Că ĂIA care votează, de bună seamă, îs de acord cu ĂIA pe care îi votează. Nu? Pe logica elementară, ĂIA care îi votează pe ĂIA care ies în funcție tre’ să… MUCLES!
Io… slobod la gură fiind… O să îi…
Că alții i-au ales, nu eu.
C. ȘACALUL
Articolul De ce nu votez? Că de aia. Să fie cu cratime. Fără număr apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult