Stabilită de peste 20 de ani la Londra, Andreea este pasionată de tot ceea ce înseamnă lumea brânzeturilor maturate.
De curând, a obținut nivelul trei de certificare Fellow Member Academy of Cheese, fiind a zecea persoană din lume care deține acest titlu. Este primul trainer oficial pentru limba română al Academiei și poate oferi aceste cursuri oriunde pe teritoriul României, dar și online.
De asemenea, este arbitru pentru diferite competiții internaționale de brânzeturi și a acumulat foarte mulți ani de experiență în acest vast domeniu.
Recent s-a întors de la un eveniment organizat la Lyon, în Franța, însă cea mai recentă jurizare s-a desfășurat în urmă cu doar două zile în Germania, la Frankfurt, de unde a revenit cu noi experiențe, noi impresii și noi contacte cu parteneri de specialitate.
Are un program foarte încărcat și se află într-o permanentă mișcare în Europa. Această mobilitate în timp și spațiu i-a îngăduit să fie prezentă, în urmă cu ceva vreme, și la Zăgujeni, în județul Caraș-Severin, la evenimentul inaugural al Conacului, (un obiectiv vechi, construit la 1885), unde a fost pusă în valoare „Zestrea – Festival de arte și bucurii”.
Aflată în zona deliciilor gourmet, Andreea Popa aducea argumente în favoarea producătorilor artizanali, vorbind cu multă pasiune despre diversitatea brânzeturilor existente pe piață, calitate, caracteristici și multe alte amănunte menite să întărească ideea unui astfel de consum, față de brânza produsă industrial. Dialogul nostru s-a legat firesc, punctând efortul depus în acest sens, de către comunitatea de brânzeturi cu cea mai rapidă creștere.
Fromelier personal sau somelier de brânză
Pe site-ul său de prezentare, cheeseorbit.com, Andreea Popa se descrie ca fiind „bucătar privat, specializat în brânzeturi maturate, consumator împătimit de brânză artizanală și colecționară de cursuri de specialitate (Nutriție și turism gastronomic, Istoria gastronomiei italiene, The Science of Gastronomy, Foundation of Sensory Science, Sherry and Brady de Jerez Advanced Courses și multe altele)”.
Care au fost primii pași în aprofundarea acestui domeniu al brânzeturilor, atât de variat?
„M-am apucat de studiat brânzeturi pentru că știam foarte puțin despre ele și pentru că lucram ca bucătar pe domenii de vânătoare din Marea Britanie. E o poveste lungă aici legată de tradiția vânătorii în sine, care presupune asigurarea celor trei mese și două gustări pe zi, prânzul și cina încheindu-se cu platouri cu diferite brânzeturi asociate cu băuturi și multe povești… Există această cultură a vânătorii și de aceea familiile de englezi cu tradiție, care dețin domenii întinse de vânătoare, excelează în asigurarea unui confort deosebit în ceea ce privește cazarea dar și masa. În urmă cu foarte mulți ani, când am terminat eu școala de bucătari, nu era încă informație destulă privind brânzeturile și învățam de la „cheesemongeri”, adică vânzătorii de brânză din magazinele specializate. Nu există un termen similar în limba română. Ei, de fapt, nu sunt simpli vânzători de brânză, știu foarte multe despre brânzeturi, au și cunoștințe de afinaj, cum se păstrează, la ce temperatură, pentru un timp cât mai lung, cum se consumă. Așa am început eu să mă atașez și să aprofundez subiectul brânzeturi. Dar, cu cât aprofundezi, descoperi mult mai multe și vrei să afli și mai mult. Dacă ești un simplu consumator, da, te poți limita, dar dacă vrei să știi de ce au un anumit gust, cum se fac asocierile și din alte puncte de vedere, cum se potrivesc cu vinurile, atunci urmezi nivelurile superioare de studiu. Eu am găsit Academy of Cheese sau Academia de Brânzeturi, o structură internațională, care asigură formarea și certificarea de la nivelul de bază, până la maestru al brânzeturilor, Master of Cheese. Dar asta înseamnă foarte multă muncă și multe examene.”
Față de țări cu tradiție, Andreea Popa a remarcat și în România multitudinea producătorilor de brânzeturi maturate, unele chiar premiate cu aur la concursuri internaționale. „Practic au pornit o mână de oameni care au pus bazele acestei tradiții și e păcat să nu fie cunoscuți, adică să se afle cât mai multe despre ei. E vorba despre cele două categorii mari, cei tradiționali care fac caș, urdă, brânză de burduf, produsă din lapte de oaie și maturată în piele sau în bășică, și mai există cei care au făcut pasul către brânza maturată. Sunt mulți, în multe zone tradiționale din România. Îmi vin în minte „Manufactura de brânză” din Cund, județul Mureș, Ferma Hermal din Alba, „Caseus” din Cluj. Apoi, în Gheorghieni-Harghita, este un producător care printr-o organizație non-profit, oferă cursuri de management de fermă, tehnologia mulsului și producerea de brânzeturi. O mare parte dintre artizanii din țară acolo au învățat primii pași, apoi s-au dezvoltat singuri, orientându-se către brânzeturi maturate la 6 sau 12 luni, obținând un profil gustativ foarte bun și interesant.
Anul acesta, brânza produsă la Horezu a luat un premiu important în Portugalia, la World Cheese Awards. Imi vin in minte și cei de la ferma Dacilor sau cei din munții Trascăului cu produsele sub marca Torockoi. Din zona Banatului vă pot vorbi despre Adriana Fornetti de la „Curtea Culorilor”, important producător de brânză din comuna Racovița județul Timiș, care de asemenea a fost premiată pentru brânza Gran Sârbova. Mai produce Tondello și Tomasar, brânzeturi ce au putut fi degustate și la evenimentul organizat la Castelul de la Zăgujeni. Sigur că producătorii artizani din România sunt mult mai mulți. Mă bucur tare mult că există interes și de acasă pentru această parte a zonei gourmet.”
Andreea Popa a pornit pe drumul acesta al aprofundărilor și al studiului brânzeturilor după o puternică reconversie profesională. Absolventă de kinetoterapie la Universitatea din Bacău, după o bursă de doi ani în China, a ajuns în Marea Britanie, kinetoterapeut personal, specialist în acupunctură. Ivindu-se alte numeroase oportunități de dezvoltare personală, a făcut pasul către o pasiune mai veche: gastronomia. De aici și până la gourmet, nu a mai fost decât un pas. Viața dovedește încă odată că doar cerul e limita și posibilitățile de dezvoltare sunt nemăsurate. Important e să te regăsești în ceea ce îți place și te ajută să crești. În acest caz, brânzeturile! Go, Andreea, go!
Sursa foto: arhiva personala Facebook
Citeste mai mult