Deputatul AUR Dan Tănasă a făcut circ în sala de Consiliu Local. Incident tensionat în sala de consiliu a Primăriei Brașov, după o ședință de îndată, la care au participat exclusiv consilierii USR. În sală se afla și deputatul AUR Dan Tănasă, care a candidat fără succes la funcția de primar al municipiului. Acesta l-a acuzat, la finalul ședinței, pe fostul primar Allen Coliban de „mafie” și „hoție” mergând spre el provocator. El l-a criticat pentru susținerea proiectului parcului IUS, pe o proprietate privată, și pentru amânarea unei investiții pe terenul Primăriei de la Rulmentul. I-a reproșat totodată și absența programului “Cornul și laptele” la Brașov.
Pe fondul acuzațiilor, tensiunile s-au amplificat, iar în apărarea lui Coliban a intervenit Sebastian Lupu consilier local USR care a chestionat în privința absenței consilierilor AUR de la ședință. Între Tănasă și cei doi reprezentanți USR a avut loc un schimb intens de replici și jigniri, atmosfera degenerând în strigăte și aparent în îmbrânceli timp de aproape zece minute. Întregul incident a fost transmis live pe rețelele de socializare, atrăgând reacții puternice din partea publicului.
Articolul Deputatul AUR Dan Tănasă a făcut circ în sala de Consiliu Local apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult