Întrebat, azi, într-o conferință de presă, ce ar însemna candidatura președintelui Klaus Iohannis pe lista PNL pentru de senator, președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a declarat că tema aceasta nu este un subiect.
Liderul liberal a explicat că așa-zisa candidatură a președintelui României nu poate fi un subiect pentru că nu o asemenea posibilitate nu există.
„În ce privește candidatura președintelui Iohannis sau prezumata sa candidatură sau discuția despre o posibilă candidatură, eu, am mai spus-o și acum o săptămână, dacă nu mă înșel, nu avem un subiect. Dacă mă puneți să discut despre posibilități, despre bârfe, despre intenții, nu pot să discut pentru nu e un subiect. A fost un subiect în mass-media pentru că e un subiect apetisant, suculent, pentru media națională, dar nu e un subiect în momentul ăsta, nu există această candidatură, omul a spus că nu-l interesează, eu nu înțeleg de ce se tot rostogolește acest subiect, pentru că, din perspectiva mea, acest subiect nu există. Eu nu l-am auzit pe Klaus Iohannis spunând că, «da, vreau să candidez pe lista PNL sau ca independent sau, nu știu cum, sau pe lista altui partid», eu nu l-am auzit. Ba, din contră. Așa că…”, a declarat Gigel Știrbu.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-un mesaj transmis de Administrația Prezidențială, că nu va candida la alegerile parlamentare din acest an, indiferent de decizia Biroului Electoral Central.
„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”, a anunțat președintele României.
PNL a sesizat la începutul săptămânii Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare.
Sesizarea a fost făcută ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ în legătură cu amendamentul propus de liberali la Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Biroul Electoral Central s-a reunit, vineri, în şedinţă, pentru a formula un răspuns la solicitarea liberalilor. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în SUA, despre legea care să îi permită să candideze la alegerile parlamentare, că nu a dorit o lege pentru el şi poate să spună cu certitudine că va avea grijă ca această lege să nu existe.”Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar, despre această lege pot să vă spun şi acu, fiindcă pentru mine este foarte clar, nu am dorit o lege pentru mine nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
”Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe”, a mai spus Iohannis.
Citeste mai mult