Procurorii DIICOT susțin, în referatul de arestare întocmit în dosarul Nordis, că Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au cheltuit 5 milioane de euro pe mașini de lux și 1,5 milioane pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinații de vacanță. Banii erau ai oamenilor păgubiți de compania Nordis, spun anchetatorii.
Procurori: Vicol și Ciorbă s-au răsfățat pe banii clienților Nordis
„Chiar dacă nu toate aceste cheltuieli au relevanță penală sub aspectul infracțiunii de delapidare, expunerea acestora este importantă în devoalarea modului în care, în mod cinic și în dispreț față de clienți, pe de o parte, membrii grupării, constant, au invocat în explicațiile oferite clienților, față de nerespectarea termenelor de construcție și livrarea unităților locative, dificultăți financiare, scumpirea materialelor de construcții. Pe de altă parte, s-au lansat în cheltuieli de lux și plăcere care nu sunt efectuate în scopul desfășurării activității economice, conform art. 25 din Codul fiscal.
Astfel, au fost identificate, prin intermediul NORDIS TRAVEL SRL, cheltuieli de achiziții zboruri (comerciale și private) în valoare de nu mai puțin de 1.511.208 euro și 805.984 lei, din care zboruri private 857.796 euro și 691.948 lei. Facem precizarea că toate aceste cheltuieli nu au fost efectuate din fondurile societății de turism, ci din fondurile Nordis Management, fonduri constituite din banii clienților”, se arată în referatul procurorilor DIICOT.
Practic, Nordis Management cumpăra servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziționa servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil.
Pe unde s-au plimbat soții Vicol-Ciorbă
„Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion, cât și elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinațiile, datele și persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacanțe private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soților Ciorbă Vladimir și Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinațiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc, destinații care rezultă din documentația pusă la dispoziție de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătură cu business-ul grupului Nordis”, susțin anchetatorii.
Ei dau și câteva exemple:
pentru zborul cu ruta București – Nisa – București, din perioada 18 – 21.08.2022, s-a achitat suma de 31.500 euro (153.874,35 lei la cursul de 4,884 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 18.08.2022, emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
pentru zborul cu ruta București – Nisa – Paris – Nisa – București din perioada 27 – 30.05.2022, s-a achitat suma de 42.700 euro (211.036 lei la cursul de 4,942 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
pentru zborul cu ruta București – Madrid – București din perioada 03 – 05.05.2022, s-a achitat suma de 34.900 euro (172.671 lei la cursul de 4.947 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 03.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
pentru zborul cu ruta București – Timișoara – Madrid – Timișoara – București din perioada 09-10.03.2022, s-a achitat suma de 38.700 euro (191.527 lei la cursul de 4,949 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 08.03.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
pentru zborul cu ruta București – Londra – București – Nisa – București din perioada 20 – 23.05.2021, s-a achitat suma de 52.900 euro (260.601 lei la cursul de 4,926 lei/euro), așa cum rezultă din factura din data de 13.05.2021 emisă de ION TIRIAC AIR SRL
De asemenea, mai spun procurorii DIICOT, soții Vicol-Ciorbă au cheltuit, în numai patru ani, aproape 5 milioane de euro pe mașini ale unor branduri de lux – Ferrari, Bentley, Rolls Royce.
Sursa: b1tv.ro
Articolul DIICOT: Soții Vicol-Ciorbă au dat 5 milioane de euro pe mașini de lux și 1,5 milioane pe zboruri în vacanțe. Banii erau ai oamenilor păgubiți de Nordis apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult