La 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, a avut loc, astăzi, la Craiova, un ceremonial religios cu o încărcătură emoțională deosebită.
În prezenţa membrilor comunităților locale, a familiilor şi a cadrelor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios de pomenire a eroilor jandarmi. Au fost comemorați:
slt. p.m. Nicolae Ungureanu, la monumentul ridicat în localitatea Palilula,
slt. p.m. Aurel Radu, la monumentul din localitatea Ghizdăveşti.
Ambii jandarmi au căzut la datorie în ziua de 23 decembrie 1989, la aeroportul Otopeni. Slujba de pomenire a acestora a fost oficiată de preotul militar din cadrul I.J.J. Dolj şi au fost depuse coroane de flori.
Comemorarea şi cinstirea eroilor reprezintă un prilej de recunoştinţă şi smerenie, în amintirea celor care, prin sacrificiul suprem, au scris o pagină în istoria acestei ţări şi au asigurat dăinuirea noastră în timp pe aceste locuri.
Citește și: Dolj: Arestați pentru trafic de droguri
Citeste mai mult