Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins contestaţia formulată de un bărbat de 36 de ani, din Malu Mare, arestat preventiv pentru omor asupra unui membru de familie. Poliţiştii doljeni au precizat că, în seara zilei de 13 decembrie, bărbatul şi-ar fi lovit tatăl în cap cu un obiect contondent. Victima a decedat câteva ore mai târziu, la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Oamenii legii au explicat că agresiunea a fost sesizată de medicii Spitalului de Urgenţă Craiova.„La data de 13 decembrie, poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni au fost sesizați de către reprezentanții unui spital din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat de 77 de ani, din Coșoveni, a fost preluat de la domiciliu și transportat la unitatea medicală, în stare de inconștiență, prezentând o lovitură la nivelul capului. În jurul orelor 00.13, bărbatul de 77 de ani, din păcate, a decedat.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în seara zilei de 13 decembrie, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în curtea locuinţei comune, din comuna Malu Mare, sat Prejba, bărbatul de 77 de ani ar fi fost agresat fizic, prin lovire cu un obiect contondent în zona capului de către fiul acestuia, un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate”, au transmis oamenii legii.Cercetările au fost făcute de ofiţerii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Doljean acuzat că şi-a ucis tatăl, în arest preventiv
Pe 13 decembrie, bărbatul de 36 de ani a fost reţinut pentru omor asupra unui membru de familie. Pe 14 decembrie, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, inculpatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea bărbatului.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.C pe o durată de 30 de zile, de la data de 14.12.2024 până la data de 12.01.2025 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unei membru de familie”, au dispus judecătorii.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost contestată de bărbatul arestat la Curtea de Apel Craiova. Pe 19 decembrie, instanţa a respins ca nefondată contestaţia inculpatului. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Citeşte şi: Vânzători de canabis şi cocaină, arestaţi preventiv
Citeste mai mult