Două șefe de la Direcția Copilului au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni asociate faptelor de corupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Biroul teritorial Baia Mare din cadrul Serviciul teritorial Cluj, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor Alina-Angela Coste-Mădăras, la data faptei director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş, și Dorina-Rozalia Curteanu, la data faptei director general adjunct al aceleiași instituții, prima pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, cea de-a doua pentru complicitate la abuz în serviciu, și aceasta asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada martie – octombrie 2022, inculpata Alina-Angela Coste-Mădăras, în calitatea menționată, cu sprijinul material şi moral al celei de-a doua inculpată, ar fi aprobat la plată şi plătit, în mod nelegal, suma de 932.207 lei, în favoarea unei asociații, pentru servicii sociale destinate unor persoane cu dizabilități, deși cunoştea că serviciile nu au fost prestate conform angajamentului legal și cu respectarea standardelor minime obligatorii de îngrijire a persoanelor vizate.
„În concret, în contextul modificărilor legislative din anul 2021, care au impus reorganizarea centrelor rezidenţiale publice sau private, conducerea D.G.A.S.P.C. Maramureş a încercat să gestioneze situaţia celor mai dificile cazuri de persoane cu dizabilităţi aflate în custodia sa. Astfel, au fost contractate serviciile unei asociații private din județul Mureș care ar fi preluat în îngrijire 26-25-24 de persoane (numărul acestora variind în timp). În realitate, persoanele respective ar fi ajuns în altă locație decât cea prevăzută în contractul de prestări servicii și care nu avea licență de funcționare, nu deţinea nici alte autorizaţii prevăzute de lege (sanitară, de securitate la incendii), spaţiile interioare şi exterioare nu erau sigure, locația neîndeplinind standardele minime pentru îngrijirea și asistența persoanelor cu dizabilităţi”, se arată într-un comunicat dat publicității de Direcția Națională Anticorupție..
De altfel, cu ocazia unor controale desfășurate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş în cursul lunii iunie și august 2022, la centrul respectiv s-au constatat grave carenţe. Prin urmare, conducerii D.G.A.S.C.P.C. Maramureş i s-a solicitat găsirea în regim de urgenţă a unor soluţii pentru transferul beneficiarilor într-un centru social care funcţionează legal şi efectuarea de demersuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit.
Mai mult, pe fondul neîndeplinirii standardelor minime de calitate ale locaţiei în care funcţiona ilegal centrul, respectiv a personalului insuficient şi necalificat, două dintre persoane au suferit vătămări corporale grave care, în final, au condus la deces.
„Cu toate acestea, inculpata Coste-Mădăras Alina-Angela, cu sprijinul celeilalte inculpate, ar fi dispus plata integrală a seviciilor sociale, deşi cunoştea că acestea nu au fost prestate conform angajamentelor legale, respectiv în locaţia contractuală, fiind total ignorate şi standardele legale privind acordarea serviciilor de găzduire, de alimentaţie, de asistenţă pentru sănătate, de evaluare şi planificare, de informare şi asistenţă socială, de consiliere psihologică, de abilitare şi reabilitare, de îngrijire şi asistenţă, de dezvoltare/menţinere a deprinderilor de viaţă independentă, de protecţie şi drepturi ale beneficiarilor.
În acest mod, ar fi fost cauzată o unei pagubă în dauna Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş în valoare de 932.207 lei şi vătămarea gravă a intereselor legale ale acesteia vizând necesitatea de a asigura prestarea unor servicii sociale unui număr de 26 de persoane adulte cu dizabilităţi grave și, în mod corelativ, a unui folos necuvenit asociaţiei contractoare, în cuantum echivalent pagubei menționate”, se mai arată ân rechizitoriul procurorilor DNA.
În vederea recuperării prejudiciului, față ce cele două inculpate s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii instituite în cauză.
Anchetatorii fac precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citeste mai mult