Câteva sute de persoane au participat, vineri seara, la evenimentul „Drumul Crucii”, în centrul Timișoarei.
Evenimentul „Drumul Crucii” a început vineri, la ora 16.00, în Piața Unirii din Timișoara. Câteva persoane au venit în zona centrală pentru a participa la manifestarea cultural-religioasă care a ajuns la ediția cu numărul 20.
Drumul Crucii în centrul Timișoarei
La începutul acțiunii a fost interpretată scena judecății în fața lui Pilat. Procesiunea a continuat în Piața Libertății și s-a încheiat în fața clădirii Operei, cu scena simbolică a răstignirii.
Printre cei care au recreat „Drumul Crucii” s-au numărat actori amatori, voluntari, dar și deținuți de la Penitenciarul Timișoara,, persoane cu nevoi speciale și oameni ai străzii.
Drumul Crucii, refăcut la Timișoara
Drumul Crucii în Vinerea Mare
La Timișoara a fost refăcut Drumul Crucii
Citeste mai mult