Alături de colegii din PNL, deputatul a susținut și adoptat legea prin care a fost eliminat impozitul pentru pensiile sub 3.000 de lei.
Legea intră în vigoare de astăzi, ️1 octombrie, și este foarte important de știut faptul că regula se aplică și pensionarilor cu pensii mici din sistemul de ordine și siguranță publică precum și pensionarilor militari cu pensii sub 3.000 lei. Totodată, potrivit legii, la ️1 ianuarie, pensiile vor fi indexate cu rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea medie a venitului brut. „Bunicii și seniorii noștri merită să aibă o pensie care să le permită o viață liniștită și fără griji. Am susținut și voi susține în continuare orice măsură pentru a le îmbunătăți viața”, a spus Dumitru Rujan.
Deputatul liberal dă asigurări că va susține în continuare măsurile și programele care oferă persoanelor vârstnice o viață liniștită și bucuria alături de copii și nepoți. „Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorim înțelepciunea, experiența și contribuția valoroasă a seniorilor în viața noastră. Ei ne inspiră, ne oferă lecții de viață neprețuite și ne amintesc de importanța respectului. La mulți ani cu sănătate și bucurie tuturor persoanelor vârstnice”, a încheia deputatul liberal.
Citeste mai mult