La trei luni de la preluarea mandatului de primar, Horia Motrescu face un rezumat al proiectelor la care s-a lucrat în această perioadă și al progresului făcut.
În aceste trei luni, echipa formată din primarul Horia Motrescu, viceprimarul Mircea Săndulescu, administratorul public Adriana Miron și aparatul de specialitate al Primăriei a reușit să repună în mișcare proiecte blocate de mai mult timp și să pornească proiecte noi. Au început demersurile pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere, aceasta fiind o prioritate a noului primar. Pentru două proiecte majore – restaurarea Cetății Râșnov și resistematizarea cartierului Primăverii – s-au făcut pași concreți după o lungă perioadă de blocaj. Nu în ultimul rând, având ca prioritate construirea de noi unități de învățământ, Primăria a lansat un apel public în vederea achiziționării de terenuri destinate infrastructurii educaționale.
Două proiecte majore demarate chiar de la începutul mandatului: restaurarea Cetății Râșnov și sistematizarea cartierului Primăverii
După o perioadă de mai mult de un an în care a fost blocat complet, proiectul de restaurare a Cetății Râșnov, simbol al orașului, reintră în linie dreaptă. Într-un timp scurt, echipa din Primărie a reușit să demareze o expertiză a lucrărilor executate în perioada 2020-2022, acesta fiind un pas necesar pentru continuarea lucrărilor de restaurare. Primarul Horia Motrescu spune că expertiza ar trebui să fie gata până la începutul verii sau chiar și mai devreme, în funcție de condițiile meteo.
Al doilea proiect major început de actuala administrație este sistematizarea întregului cartier Primăverii, prima etapă fiind proiectarea străzilor, a trotuarelor și a utilităților. Primăria Râșnov a contractat deja serviciile de întocmire a Studiului de Fezabilitate cu elemente de DALI pentru “modernizarea și extinderea străzilor la parametrii documentației de urbanism și stabilirea culoarelor de expropriere, după caz. Este vorba de străzile Crinului, Bujorului, Daliei, Ghiocelului, Iasomiei, Liliacului, Viorelelor, Lămâiței.
Sistematizarea cartierului Primăverii este doar unul din proiectele privind modernizarea infrastructurii edilitare și rutiere, unde va fi direcționată o mare din bugetul local de investiții în următorii 4 ani.
Primele demersuri pentru construirea unui Complex Educațional în partea de nord a orașului
Una din marile probleme ale orașului Râșnov este aceea că infrastructura educațională nu a ținut pasul cu dezvoltarea demografică a orașului. Primarul Horia Motrescu are în plan demararea construirii unui centru educațional în zona de nord a orașului, posibil cu fonduri europene. Însă este nevoie ca administrația să aibă în proprietate terenul aferent. Astfel, Primăria a lansat deja o invitație publică la adresa proprietarilor de terenuri deschiși să colaboreze cu autoritățile locale. Aceștia își pot anunța intenția până pe data de 28 februarie.
“Creșterea numărului de locuințe – aproximativ 2.000 de apartamente construite/în curs de edificare în zona de nord a orașului (ieșirea spre Cristian, partea stângă) – impune măsuri concrete pentru asigurarea infrastructurii educaționale necesare. În acest sens, administrația locală își exprimă intenția de a achiziționa terenuri cu suprafețe cuprinse între 2.000 și 14.000 de metri pătrați, situate în zona cuprinsă între balonul de fotbal și calea ferată dintre Râșnov și Cristian.” – transmite Primăria Râșnov pe pagina de FB.
Alte proiecte demarate de administrația locală în primele trei luni de mandat
Tot în aceste trei luni, administrația a început să lucreze la documentația cadastrală în vederea înscrierii pentru prima dată în Cartea Funciară a mai multor străzi și spații publice din orașul Râșnov.
S-a găsit un nou amplasament pentru construirea unui Centru de Aport Voluntar (CAV), în condițiile în care amplasamentul propus inițial era traversat de două magistrale de gaz, ceea ce ar fi dus la costuri și termene foarte mari. Urmează reactualizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pe noul amplasament, iar Centrul ar putea fi gata până la finalul acestui an.
S-a demarat modernizarea Centrului de Permanență din oraș, cu termen de finalizare în februarie.
S-au montat primii 50 de stâlpișori în preajma trecerilor de pietoni, pentru creșterea siguranței participanților la trafic, iar trotuarele urmează să fie deblocate de mașinile staționate neregulamentar și redate pietonilor.
Primăria a achiziționat servicii de consultanță pentru actualizarea Planului Urbanistic general (PUG) și va facilita colaborarea dintre proiectant și autoritățile județene, astfel încât rezultatul final să își îndeplinească scopul: acela de a asigura pe termen lung creșterea calității vieții în orașul Râșnov.
*Articol al USR Brașov (P)
Articolul Echipa din Primăria Râșnov, condusă de primarul Horia Motrescu, a reușit să pună în mișcare mai multe proiecte importante pentru oraș, în primele trei luni de mandat apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult