Fostul ministru al turismului Elena Udrea află astăzi, 12 noiembrie, dacă magistrații de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie aprobă cererea sa de revizuire a pedepsei formulate în dosarul Gala Bute. Udrea a fost condamnată, în acest caz, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, aflându-se în penitenciar.
În dosarul 134/1/2024 magistraţii ICCJ sunt aşteptaţi să se pronunţe asupra unei cereri de revizuire formulate de Elena Udrea. În acest caz au avut mai multe amânări în ceea ce priveşte pronunţarea, potrivit news.ro.
În 1 octombrie, instanţa a amânat din nou pronunţarea, pentru 12 noiembrie.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.
Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie 2022.
Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare
Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare în urma condamnării din dosarul Gala Bute, care a fost respinsă de ÎCCJ pe data de 1 noiembrie 2022. Hotărârea nu era definitivă şi a fost contestată de fostul ministru al Turismului, contestaţia fiind respinsă definitiv în martie 2023.
Citeşte şi: MAE: Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Cod galben de ninsori
Citeste mai mult