Elevii care au obținut nota maximă la examenele nationale ar putea primi recompense financiare
Elevii care au obtinut medii de 10 la Bacalaureat si la Evaluarea Nationala vor primi recompense financiare, conform unui proiect de Hotarare de Guvern pus in dezbatere publica
“Art. 1. Se aproba acordarea de stimulente financiare in valoare de 1000 de lei fiecarui absolvent al clasei a VIII-a care a obtinut media 10 la evaluarea nationala, sesiunea 2021.
Art. 2. Se aproba acordarea de stimulente financiare in valoare de 3000 de lei fiecarui absolvent de liceu care a obtinut media 10 la examenul national de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021.
Art. 3. Sumele necesare acordarii stimulentelor financiare prevazute la art. 1 si 2 se aloca din bugetul aprobat pe anul 2021 Ministerului Educatiei, titlul 57. ‘Asistenta sociala’, cap. 65.01 ‘invatamant’.
Art. 4. Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevazute la art.1 si 2 si modalitatea de acordare a acestora se aproba prin ordin al ministrului educatiei”, este precizat in document.
“Scopul proiectului de act normativ consta in sustinerea activitatii de inalta performanta din invatamantul preuniversitar”, mai precizeaza documentele.
In anul 2021, un numar de 163 absolventi de liceu au obtinut media 10 la examenul de bacalaureat (146 la examenul national bacalaureat si 17 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2021, iar 132 absolventi de clasa a VIII-a au obtinut media 10 la evaluarea nationala.
“Apreciem ca performanta lor este exceptionala si merita evidentiata, stimulata si celebrata. Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele lor si o invitatie catre intreaga populatie scolara la un invatamant de performanta inalta”, se mai arata in nota de fundamentare.
The post Elevii cu nota maximă la examenele nationale ar putea primi recompense financiare: 3.000 de lei pentru Bac și 1.000 de lei pentru Evaluarea Națională first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro