Peste 270 de porții cu mâncare caldă au intrat astăzi pe poarta liceului din comuna Mehadia, care din acest an școlar a fost introdus în cadrul Programului Național „Masă sănătoasă.
Din această săptămână, toți cei 271 de elevi și preșcolari ai Liceului „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia beneficiază zilnic de o masă caldă la școală. Prânzul pe care elevii îl primesc vine ca urmare a implementării Programului „Masă sănătoasă” de către autoritățile din Mehadia. Costul meniului este de 15 lei/elev.
„Menținerea și atragerea elevilor către liceul nostru ține și de ceea ce le oferim: oferta școlară , condițiile de desfășurare a procesului educațional și, nu în ultimul rând, convingerea și orizonturile pe care elevii le văd și le dezvoltă pentru viitorul lor. Pe lângă investițiile pe care le-am făcut la liceul din localitate, elevii noștri vor beneficia de acum înainte și de o masă caldă, sănătoasă, gratuită și în fiecare zi. Acest lucru a fost posibil după ce, la solicitarea noastră, ni s-a aprobat solicitarea depusă în cadrul Programului Național «Masă sănătoasă». Sper ca toți elevii beneficiari să se bucure de această masă caldă sănătoasă pe care o primesc în unitatea de învățământ și să aibă poftă la mâncare, urmată de poftă la învățătură”, a precizat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Citeste mai mult