Lansarea celui de-al treilea volum al „Enciclopediei Banatului – Științe sociale aplicate”, are loc astăzi în Aula Filialei din Timișoara a Academiei Române din Bd. Mihai Viteazu nr. 24, de la ora 16. Cu acest prilej, vor conferenția specialiști de înaltă ținută academică din domeniile psihologie, sociologie, filologie și științele educației.
lansare la Timisoara enciclopedia banatului vol 3
Cuvântul de întâmpinare aparține acad. Dan Dubină, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române. Prima alocuțiune – „Popas în universul fascinant al visului” – aparține prof. univ. dr. Anca Doina Munteanu, psiholog, autor, formator în psihoterapii transpersonale la UVT. Apoi, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, sociolog, scriitor, critic și istoric literar, va prezenta „La ce ar putea ajuta sociologia”.
Un prim mesaj de prezentare a cărții din partea prof. univ. dr. Crișu Dascălu, coordonator general al proiectului Enciclopedia Banatului, respectiv „Pentru o bună vestire”. Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu (UVT), sociolog, eseist, poet, va prezenta „Pledoarie pentru o carte a speranței”.
Volumul, care are 180 de pagini și este realizat la Editura David Press Print din Timișoara, va fi prezentat de conf. univ. dr. Elena Liliana Danciu Senior, expert în științele educației, autor și manager educațional la UVT.
Extragem din prefața volumului semnată de Elena Lilian Danciu. „Ne-am propus ca scopul primordial să fie îmbunătățirea și schimbarea percepției globale asupra acestei regiuni care a generat adeseori teorii și opinii greu de acceptat și să vedem în ce măsură acest lucru a avut un rol propulsator în destinul acesteia.
Și pentru că populația românească, întotdeauna prioritară, cu o mare diversitate de preocupări, a avut privilegiul de a trăi într-o societate multietnică, multiculturală în care s-a ancorat și acordat armonios în pofida unui politic cu impact negativ, nu este de mirare că specialiștii în științe sociale aplicate și-au dedicat potențialul de expertiză promovării acestora în aria geopolitică a Banatului, ca loc de experimentare a modernității multiple și ca model existențial.”
Organizatori
Moderatorul întâlnirii este conf. univ, CSII, dr. Ioan David, coordonatorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala din Timișoara. Trebuie spus că întregul eveniment este organizat de filiala din Timișoara a Academiei Române, de Biblioteca acesteia, Societatea Enciclopedică a Banatului în colaborare cu UVT și filiala „Valeriu Braniște” din Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Citeste mai mult