Primăria Brașov estimează că orașul va câștiga între 6.000 și 10.000 de noi locuitori în acest an. În prima jumătate a anului, Brașovul a înregistrat deja aproape 3.000 de noi rezidenți oficiali. Dintre aceștia, peste 2.700 provin din alte județe ale țării, iar 223 sunt români care s-au întors din străinătate și au ales să se stabilească în Brașov.
Primăria subliniază că orașul continuă să atragă un număr impresionant de noi locuitori, conform datelor prezentate de bzb.ro. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, a declarat: „Observăm un aflux constant de cetățeni români care se mută în Brașov, fie din alte județe, fie din străinătate. În primele șase luni ale anului, 3.000 de persoane, majoritatea din alte județe, și-au stabilit aici domiciliul. Dacă luăm în considerare și persoanele care se mută în zona metropolitană, dar nu își fac încă buletinul, estimăm că până la sfârșitul anului vom ajunge la aproximativ 10.000 de noi locuitori”.
Un brașovean stabilit în oraș din 2013, originar din județul Buzău, a adăugat: „Oamenii aleg Brașovul pentru că este un oraș frumos, curat și cu potențial. Sunt locuri de muncă, iar acestea sunt principalele motive pentru care am rămas aici cu familia și ne place să trăim în Brașov”.
Articolul Estimare a Primăriei: Brașovul va câștiga între 6.000 și 10.000 de noi locuitori în acest an apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult