Tribunațul Olt a admis, ieri, contestația formulată de Primăria Slatina privind creanța pe care municipalitatea a cerut să fie înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor în dosarul de faliment al SC Rupiah SA, vestita firmă care, în cel de-al doilea mandat de primar al lui Darius Vâlcov, a concesionat, pe o perioadă de 30 de ani, serviciul public de administrare a domeniului public şi privat al orașului, pentru suma de 800 de milioane de lei.
Tribunalul Olt a admis, ieri, formulată de Primăria Slatina privind creanța pe care municipalitatea a cerut să fie înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor în dosarul de faliment al SC Rupiah SA, stabilind suma de peste 27,4 milioane de lei.
Mai exact, este vorba de 27.447.747,98 lei, pe care municipalitatea speră să o poată încasa din vânzarea activelor companiei.
Hotărârea instanței de judecată nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel de partea nemulțumită.
În 2010, în cel de-al doilea mandat de primar al lui Darius Vâlcov, Serviciul public de administrare a domeniului public şi privat din Slatina a fost concesionat, pe o perioadă de 30 de ani, unei asocieri de trei firme, respectiv Rupiah, Hiwaters şi Fraicon, Rupiah fiind liderul asocierii. Contractul a fost încheiat pentru suma de 800 de milioane de lei. Imediat după încheierea afacerii, contractul, care avea ca obiect întreţinerea, dezvoltarea şi amenajarea parcurilor, a spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene din municipiul Slatina, a fost perceput de presă şi populaţie ca o mega-afacere pusă la cale de Darius Vâlcov, în detrimentul municipiului şi în interesul unui grup restrâns controlat de fostul edil.
În 2016, contractul a fost modificat printr-o hotărâre de consiliu local, valabiliatea sa fiind redusă de la 30 de ani la doar 10 ani.
Tot în 2010, SC Rupiah SA devine unic acționar al SC Aceti SA, fostă companie a Consiliului Local Slatina, conform contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. 18943/29.12.2009.
În 2013, acționar majoritar al Rupiah SA devine Rita – Geanina Bobicu, o apropiată a lui Darius Vâlcov, care cumpără 75% din acțiuni, pachetul minoritar de 25% fiind deținut de Alexandru Melinte.
În calitate de acționar majoritar, Rita – Geanina Bobicu manevrează și acțiunile SC Aceti SRL, la care Rupiah era unic acționar. În 2013, 25% din acțiunile deținute de Rupiah la Aceti ajung în posesia omului de afaceri Cristian Ghenciu, care un an mai târziu renunță la ele.
În 2016, 2,14% din acțiunile Aceti ajung la SC Topnef Reciclare SRL, controlată de Nicolae-Cristian Deaconu și care ajunge, în același an, să dețină 99,98% din pachetul fostei companii a Consiliului Local Slatina.
În 2017, Rita – Geanina Bobicu își vinde acțiunile la Rupiah (75%) către Gheorghe Aurel Deaconu, care în 2018 preia și 24% din acțiunile deținute de Alexandru Melinte, 1% reveninu-i unei anume Adriana Popescu. În prezent, întregul pachet de acțiuni este deținut de Gheorghe Aurel Deaconu.
Cu profituri nete de milioane de lei anual, după 2016, când pierde contractul cu Primăria Slatina, SC Rupiah SA intră pe pierdere, cea mai mare pierdere netă fiind înregistrată în 2017 – peste 1,7 milioane de lei.
Reamintim că Geanina Bobicu a fost „recuperată” de actuala conducere a Primăriei Slatina, care i-a dat un post în noua conducere a firmei de spații verzi a municipalității, SC Dezvoltare Urbană SRL, care a preluat activitatea SC Rupiah SA.
Citeste mai mult