Vineri, 21 mai 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Abrud au identificat o femeie de 39 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de săvârşirea unui furt.
În sarcina acesteia s-a reţinut faptul că, la data de 15 mai 2021, în jurul orei 09.00, în timp ce se afla pe o stradă din Abrud, ar fi abordat-o pe o femeie, de 77 de ani, din oraș, iar sub pretextul că îi oferă, spre vânzare, articole vestimentare, i-ar fi sustras, de la gât, un lănțișor din aur, în valoare de 1.900 de lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, prejudiciul a fost recuperat de poliţişti și restituit păgubitei.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a femeii bănuite de furt.
FOTO: ARHIVĂ
The post Femeie de 39 de ani din Alba Iulia, cercetată de polițiștii din Abrud pentru furt first appeared on abrudinfo.ro | stiri abrud | ziar abrud.
Sursa: www.abrudinfo.ro