La data de 24 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o unitate medicală din localitate s-a prezentat un bărbat, de 42 de ani, din orașul Dăbuleni, cu o plagă înjunghiată în zona pieptului.
La fața locului a fost găsită și soția acestuia, în vârstă de 28 de ani, care le-a declarat polițiștilor că dintr-o greșeală, în urma unor activități casnice, l-ar fi înțepat pe soțul său cu un obiect tăietor-înțepator.
Având în vedere suspiciunile existente cu privire la cele declarate de femeie, cercetările au fost preluate în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 24 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, în urma unui conflict spontan, femeia l-ar fi lovit pe soțul său în piept, cu un obiect tăietor-înțepător, producându-i acestuia leziuni traumatice.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că leziunile au pus în primejdie viața victimei, precum și faptul că acestea nu se puteau produce accidental.
Astfel, în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea femeii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul zilei de ieri, 25 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a femeii, pentru 30 de zile.
Citeste mai mult