„BVB și piața românească de capital. Finanțarea economiei” este un eveniment organizat la Timișoara de CCIAT și Bursa de Valori București (BVB) în 2 octombrie, între orele 10-12, la CRAFT.
Evenimentul se adresează companiilor românești cu capital majoritar privat care vor să se finanțeze prin piața de capital și să se listeze la Bursa de Valori București, start-up-urilor și IMM-urilor (pentru care a fost creată piața AeRO), precum și antreprenorilor care au nevoie de capital pentru dezvoltare.
Programul evenimentului
09.30 – 10.00 – Primirea participanților
10.00 – 10.10 – Mesaje de bun-venit (Florica Chiriță, președinta CCIA Timiș, și Remus Dănilă, Head of IR and Business Development, Bursa de Valori București
10.10 – 10.40 – Prezentare generală a BVB și a programului minimis de susținere a costurilor cu listarea la bursă
10.40 – 11.10 – Prezentare firmă de intermediere financiară/broker – Condițiile și procesul de listare (Ovidiu Serdean, director Agenția IFB FINWEST)
11.10 – 11.30 – Studiu de caz – antreprenor local listat la bursă (Horia Dan Cardos, director general Agroland)
11.30 – 12.00 – Sesiune de întrebări și răspunsuri/Discuții libere
Participarea este gratuită, prin transmiterea confirmării de participare la www.cciat.ro. Persoană de contact – Flavia Luca (tel. 0768794522, e-mail: [email protected]).
Apelul de proiecte „Listarea la bursă a întreprinderilor” este un program al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, susținut prin fonduri PNRR.
Citeste mai mult