FOTE Bakuriani 2025. Zsolt Paszka (Corona Brașov) nu a încheiat proba de slalom. Doar 36 de sportivi au terminat concursul
Sportivii români au evoluat, joi, în proba de slalom din concursul de schi alpin, de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Bakuariani. Schiorul brașovean Zsolt Paszka (17 ani, Corona Brașov) nu a încheiat proba de slalom, iar Matei Tuţiu s-a clasat pe locul 31.
„Pe un vânt puternic, care a accentuat frigul în această dimineaţă la Bakuriani, schiorii de la alpin au concurat azi în proba de slalom. A fost o zi a abandonurilor pe domeniul de la Didveli. Din cei 92 de sportivi care au fost la start, doar 36 au terminat competiţia. În prima manşă, Zsolt Paszka a terminat al 26-lea după o cursă bună, dar în care a coborât precaut. Zsolt a fost aşteptat la sosire de părinţii care au venit din România să-l suţină. Din păcate, Zsolt a riscat în manşa secundă şi, în secţiunea de sus a traseului, a avut o greşeală tehnică, s-a oprit şi nu a terminat competiţia.
Matei Tuţiu a fost al 44-lea în prima manşă şi al 32-lea în cea de a 2-a. La general, Matei s-a clasat pe locul 31. Podiumul a fost ocupat în ordine de Storm Andre Hagen (Norvegia), Luke Garritano Itrube (Spania) şi Zak Carrick-Smith (Marea Britanie)” precizează COSR. Zsolt Paszka s-au clasat pe locul 18 la slalom uriaș, luni, la FOTE 2025.
Articolul FOTE Bakuriani 2025. Zsolt Paszka (Corona Brașov) nu a încheiat proba de slalom. Doar 36 de sportivi au terminat concursul apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult