Tânăr (20 ani), mort într-un accident rutier grav, în județul Satu Mare. Un tânăr de aproximativ 20 de ani și-a pierdut viața luni, 2 decembrie, în urma unui accident rutier grav produs în localitatea Andrid, județul Satu Mare. Incidentul a avut loc în jurul orei 22:00, când autoturismul condus de tânăr a părăsit carosabilul și a lovit un parapet.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare a intervenit rapid, trimițând la fața locului o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor, șoferul a fost găsit încarcerat și în stare de inconștiență.
Pompierii au reușit să îl extragă rapid din autoturism, iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor. Transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, tânărul a intrat în stop cardio-respirator pe drum. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să-l salveze, fiind declarat decedat.