Polițiștii au legitimat sute de persoane și au dat zeci de amenzi, marți, în zona Ostrovului din municipiul Satu Mare, în cadrul unei acțiuni de amploare, de tip razie.
Ce spune poliția:
În cursul zilei de 29 octombrie, polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, de tip ,,Razie”, pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
La această acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și polițiștii locali sătmăreni.
Activitățile polițienești au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise și traficului de persoane.
Asigurarea climatului de ordine și siguranță publică s-a realizat prin legitimarea a peste 350 de persoane, 47 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției pentru clarificări suplimentare. De asemenea, polițiștii au verificat nouă persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive. Polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 14.000 de lei.
@portalsm
Razie de amploare în zona Ostrovului! Peste 60 de polițiști au participat la acțiune
♬ original sound – portalsm –
Sursa: IPJ Satu Mare
Citeste mai mult