Sfânta Lumină de la Mormântul Învierii Domnului a ajuns în țară sâmbătă, la ora 18:30, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, județul Ilfov, informează basilica.ro. Lumina Sfântă va fi adusă în bisericile din Satu Mare pentru slujba de Înviere.
De pe aeroportul Henri Coandă reprezentanți ai bisericilor din toată țara vor lua lumină și o vor duce credincioșilor. Lumina Sfânta a pornit deja spre Satu Mare și va ajunge în această seară în bisericile din județul nostru.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de patriarhul Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă, un miracol al ortodoxiei
Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 și 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistat la miracol, spun că se pogoară din cer.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Verificarea o fac trei polițiști, de obicei un arab, un turc și un evreu. Rolul lor este de depista dacă există vreo sursă de foc în încăperea sfântului mormânt. De asemenea, polițiștii îi percheziționează pe cei care pătrund acolo, în momentul ceremoniei religioase. După ce le permit accesul, luminile se sting și ușa se sigilează.
Patriarhul ortodox al Ierusalimului este și el controlat de polițiști, în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Acesta desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoțit – conform tradiției – numai de un arab de religie islamică.
Citeste mai mult