Mani Gyenes a oferit primele declarații după ce a reușit să câștige ediția din 2025 a Raliului Dakar, la categoria Original by Motul (categoria fără asistență tehnică): ,,N-am luptat așa pentru secunde niciodată!”, a spus sătmăreanul la finalul competiției.
Emanuel Gyenes a câștigat categoria Original by Motul atât în ultima etapă a competiției, cât și la general. Sătmăreanul a încheiat pe locul 20 la moto, iar la Rally 2 s-a clasat pe locul 10 în ultima etapă și tot pe 10 la general.
La finalul competiției Mani a oferit primele impresii, după care a urcat cu motocicleta pe podium și și-a primit medalia.
,,Am reușit să obțin victoria la Original by Motul. În ultimii 30 de kilometri cred că n-am luptat așa pentru secunde niciodată. A fost o dramă adevărată cursa asta. Am luat startul 15 într-un rând, am plecat bine, am plecat primul, dar în dune am intrat al doilea. (…) Am început să trag tare, iar în ultimii 30 de kilometri am mers cât am putut”, a declarat Emanuel Gyenes.
Sătmăreanul, care a bifat a 15-a prezență în competiție, a reușit să obțină aceste rezultate după 12 etape si 14 zile de concurs, parcurgând peste 7.000 de kilometri în a 6-a ediție din Arabia Saudita a Raliului Dakar.
CITEȘTE ȘI: