România a intrat în Spațiul Schengen, în această noapte, începând cu ora 00.00. A fost, așadar, eliminat controlul de frontieră, sens în care, de acum înainte, toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spațiului Schengen (cu excepția Ciprului și Irlandei) fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie.
Practic, călătoriile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul țării.
„Politia de Frontiera Romana va continua sa faca controale nesistematice, în baza analizei de risc. Practic, acest lucru înseamnă că polițiștii de frontieră vor face controale aleatorii și inopinate în limita celor 30 de km de la linia de frontiera catre interior, împreună cu colegii de la Poliție, Jandarmerie sau Imigrări. Scopul acestora este prevenirea și combaterea faptelor ilegale”, transmite Poliția de Frotnieră.