Peste două treimi din măsurile prevăzute în pachetul „Sprijin pentru România” sunt active și produc deja efecte, spune deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul liberal „actualizează” informațiile legate de acest pachet de măsuri gândit să sprijine categoriile vulnerabile ale populației în contextul scumpirii prețurilor la energie și alimente.
„Pachetul «Sprijin pentru România», susținut de premierul liberal Nicolae-Ionel Ciucă, este pus în practică rapid.
A fost aprobată, recent, în Guvern, acordarea de tichete sociale în valoare de 250 de lei pentru persoanele cu venituri reduse. Voucherele vor fi acordate la fiecare două luni pentru:
-familii cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună;
-pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună
-persoanele cu venit minim garantat;
-persoanele cu dizabilităţi.
Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, iar jumătate din bani provin din fonduri europene”, a scris, pe Facebook, Gigel Știrbu.
Peste două treimi din măsurile prevăzute în pachetul „Sprijin pentru România” sunt active și produc deja efecte, mai spune parlamentarul.
Valoarea totală a pachetului este de 17,3 miliarde de lei, iar valoarea măsurilor adoptate deja este de 11,5 miliarde de lei.
Citeste mai mult