O grenadă defensivă a fost descoperită, în Alexandria, de muncitorii care efectuau lucrări de reabilitare la aleea pietonală din zona străzii Magnoliei.
Ajunsă la fața locului, echipa pirotehnică a I.S.U. Teleorman a constatat faptul că grenada defensivă avea încărcătura explozivă, însă dispozitivul de declanșare și focosul erau distruse, ceea ce însemna că elementul de muniție putea fi periculos în cazul unor șocuri mecanice.
Misiunea pirotehnică de identificare, cercetare, ridicare, transportare și depozitare în vederea distrugerii ulterioare a fost executată în condiții de siguranță, fără victime omenești ori pagube materiale.
“Pirotehnicienii teleormăneni reamintesc cetăţenilor ca, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte ori depoziteze în locuinţe, la locul de muncă sau în depozite de fier vechi, să anunţe pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau Poliţia pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor element”, a transmis ISU Teleorman într-un comunicat de presă.
The post Grenadă defensivă descoperită în Alexandria first appeared on Cronica de Teleorman / Ştiri din Teleorman şi nu numai.
Sursa: cronicadeteleorman.ro