Handbal: România a pierdut la scor și al doilea amical din Golden League. Reacția selecționerului Florentin Pera
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă la scor şi sâmbătă, la Holstebro, la turneul Golden League din Danemarca. Tricolorele lui Florentin Pera și Bogdan Burcea au cedat cu Danemarca, în al doilea meci amical, scor 35-25 (19-13 Joi, România a fost surclasată de Olanda cu scorul de 41-26 (22-14). „Un nou meci puternic de pregătire în fața unei echipe cu șanse la câștigarea Campionatului European. Echipa noastră a avut o exprimare mai bună decât în primul joc, atât în apărare cât și în atac. Am încercat o altă formulă de start față de primul meci și totodată am oferit timp de joc tuturor celor 18 jucătoare avute la dispoziție. Danemarca a fost echipa cu un plus de experiență și prospețime fizică pe finalurile de repriză. Trebuie să menținem aspectele pozitive, să ne îmbunătățim jocul pe ambele faze, având în vedere că suntem în reconstrucție. Avem un lot de jucătoare tinere care trebuie să acumuleze experiență și încredere. Urmează ultimul joc al turneului împotriva Norvegiei, joc în care ne dorim să fim mai constanți și să ne ridicăm la nivelul celei mai galonate echipe din handbalul mondial“, a declarat antrenorul Florentin Pera după partida cu Danemarca.
Ultimul test cu Norvegia
Tricolorele vor juca ultima partidă test duminică, în compania Norvegiei. Delegația României va reveni în țară și se va pregăti la Oradea între 25-27 noiembrie, după care se va pleca spre Debrecen, unde tricolorele vor juca primele meciuri la EURO 2024. Campionatul European are loc în Austria, Elveția și Ungaria și va începe pe 28 noiembrie. România joacă primul meci pe 29 noiembrie, împotriva Cehiei.
Lotul României pentru EURO 2024
Portari:
Bianca Curmenţ (26 de ani – CSM Corona Brașov)
Diana Ciucă (24 de ani – CS Rapid București)
Daciana Hosu (26 de ani – CSM București)
Jucătoare de câmp:
Bianca Bazaliu (27 de ani – Gloria Bistrița)
Alisia Boiciuc (19 de ani – CSM Corona Brașov)
Oana Bors (20 de ani – CS Minaur Baia Mare)
Daria Bucur (25 de ani – SCM Gloria Buzău)
Mirabela Coteţ (22 de ani – HC Dunărea Brăila)
Alexandra Dindiligan (27 de ani – CSM București)
Sorina Grozav (25 de ani – CS Rapid București)
Alicia Gogîrlă (21 de ani – SCM Râmnicu Vâlcea)
Ştefania Jipa (24 de ani – SCM Gloria Buzău)
Corina Lupei (22 de ani – HC Dunărea Brăila)
Rebeca Necula (21 de ani – SCM Râmnicu Vâlcea)
Lorena Ostase (26 de ani – CS Rapid București)
Andreea Popa ( 24 de ani – HC Dunărea Brăila)
Sonia Seraficeanu ( 26 de ani – CS Gloria Bistrița )
Ştefania Stoica ( 21 de ani – Rapid București)
Staff
PERA FLORENTIN- Antrenor principal
BURCEA BOGDAN- Antrenor secund
BARBU KEREKES ILDYKO- Antrenor portari
CIUNTU STEFAN – Preparator fizic
OANCEA FLORIN – Medic
OPREA DANIEL CONSTANTIN- fizioterapeut
BACIU VICTOR – fizioterapeut
CHEREGI IOAN- RADU – Analist video
CIURARU DANIEL – Marketing
TONIŢA FLORENTINA – Psiholog
ALEXANDRESCU NICOLETA- Antrenor federal
Programul României în faza grupelor la EURO 2024
Campionatul European din acest an are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după următorul program: România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).
Articolul Handbal: România a pierdut la scor și al doilea amical din Golden League. Reacția selecționerului Florentin Pera apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult