Echipa României participă în perioada 13-20 noiembrie, la Malaga, la turneul final al Billie Jean King Cup 2024. În primul tur, România va înfrunta Japonia, pe 14 noiembrie, iar câştigătoarea va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.
Căpitanul nejucător al echipei naţionale feminine de tenis a României, Horia Tecău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că este un avantaj faptul că din lotul Japoniei lipseşte Naomi Osaka. Totuși, el a precizat că se va concentra mai mult pe evoluţia jucătoarelor sale.
„Este un moment frumos al echipei României. La începutul campaniei obiectivul era să ajungem la turneul final şi pentru a realiza asta mulţi oameni au pus umărul. În meciul cu Ucraina am obţinut o mare victorie şi vreau să păstrăm această energie şi încredere. Este un meci important cu Japonia şi sigur că ne ajută absenţa celei mai bune jucătoare din echipa Japoniei, Osaka. Însă, ca şi până acum, atenţia noastră este pe jocul nostru, pe energia noastră, pe pregătirea noastră. Vrem să fim într-o formă cât mai bună pentru a lupta şi a obţine victorii în acest meci.
Să continuăm să credem în noi!
Important să continuăm să credem în noi. Acum ne resetăm obiectivul, ne dorim să câştigăm prima întâlnire, cea cu Japonia, după care să mergem cât mai departe. E un turneu la care noi, cei de aici, participăm pentru prima dată şi pot spune că există mult entuziasm, dar şi multă încredere şi motivaţie pentru a reuşi rezultate bune acolo. Echipa este azi în formulă aproape completă, lipseşte doar Anca Todoni, care joacă un sfert de finală în America de Sud (n.r. – turneul WTA 125 de la Cali, Columbia) cu Irina Begu. Ne bucură că avem ocazia să jucăm la cel mai înalt nivel. Pentru jucătoare sunt sigur că să participe la un asemenea turneu final este un obiectiv în carierele lor. Este important de asemenea pentru tenisul românesc, pentru că tinerii pot căpăta încredere şi pot vedea că se poate ajunge acolo“, a declarat Horia Tecău.
Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu.
Citește și: Experiența bate tinerețea! Irina Begu a trecut de Todoni la Cali
Citeste mai mult