Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliţiei municipiului Târgu Mureș au fost sesizați vineri, 4 octombrie, cu privire la faptul că dintr-o locuință din Târgu Mureș au fost sustrași bani, trei ceasuri de mână și bijuterii, fiind cauzat un prejudiciu de 15.000 de lei.
”În baza activităților specifice efectuate de către polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată la scurt timp de la săvârșirea infracțiunii, fiind vorba de un bărbat, de 32 de ani, din Târgu Mureș. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%. Urmare a probatoriului administrat, la data de 4 octombrie, cel în cauză a fost reținut pentru 24 ore, urmând ca, la data de 5 octombrie 2024, să fie prezentat instanței de judecată, cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Față de bărbatul de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a informat IPJ Mureș.
Foto: caracter informativ
Citeste mai mult