Sezonul ciupercilor este în toi, iar unele păduri din județul Hunedoara sunt extrem de tentante pentru consumatorii de ciuperci. Din păcate, însă, acest mod de a procura ciupercile este și riscant. Unele ciuperci sunt otrăvitoare, iar altele sunt foarte asemănătoare și există riscul să fie confundate. În Valea Jiului, la Spitalul de Urgență din Petroșani, au apărut deja primii pacienți intoxicați după ce au consumat ciuperci culese din pădure.
Mai exact, șase pacienți au fost internați în ultimele zile, la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), fiind cazuri destul de grave. Potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani, un singur pacient a ajuns la unitatea medicală având doar o gastro-enterocolită nu foarte severă și nu a ajuns pe secția de Terapie Intensivă. Toți ceilalți au fost internați în stare destul de gravă, pe secția ATI.. „Doar un pacient a avut o formă ușoară după ce a consumat ciuperci din pădure, dar toți ceilalți pacienți au fost internați cu intoxicație pe ATI. Doi dintre cei șase pacienți aveau peste 60 de ani, iar ceilalți sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani”, au informat reprezentanții Spitalului de Urgență Petroșani.
An de an, aceeași problemă
Mare parte dintre cei care au ajuns la spital, după ce au consumat ciuperci, au cules singuri din pădure ciupercile. Mulți dintre cei care culeg și consumă constant același tip de ciuperci sunt încrezători în faptul că ei cunosc foarte bine soiul și nu sunt otrăvitoare, dar nu întotdeauna este așa. Tocmai de aceea, specialiștii spun că ar fi de evitat consumul de ciuperci, dacă nu sunteți siguri. „Din păcate, în fiecare an ne confruntăm cu această problemă. Sunt foarte multe persoane care culeg ciuperci și nu sunt cunoscători foarte buni, drept urmare pot avea loc evenimente nedorite și pot să ajungă în stare gravă la spital. Săptămâna trecută, ne-au fost semnalate trei cazuri, dar sunt mai multe acum. Noi le recomandăm celor care nu cunosc ciupercile, să se abțină și mai ales să nu consume”, a declarat Sebastian Mezei, directorul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.
Acest articol Hunedoreni, intoxicați cu ciuperci din pădure. Șase persoane au ajuns la ATI Petroșani a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult